La doi ani şi jumătate după ce pierdeau finala Cupei Mondiale pe teren propriu, rugbiştii australieni şi-au luat încă o frumoasă revanşă în faţa Angliei, care, de la triumful mondial, nu se mai regăseşte.

După ce în urmă cu o săptămână învingeau la Sydney cu 34-3, australienii s-au impus din nou, de data aceasta cu 43-18.

Anglia a început cel de-al doilea meci test în compania Australiei cu gândul de a evita cea de-a cincea înfrângere consecutivă, contraperformanţă pe care nu o mai înregistrase din 1984.

Deşi au deschis scorul prin lovitura de pedeapsă a lui Andy Goode, englezii au încasat trei eseuri până la pauză, ultimul, reuşit de Lote Tuquiri, concretizând poate cea mai frumoasă fază a meciului, iar rugbiştii wallabies au intrat la cabine cu un avantaj liniştitor, 19-6.

Festivalul eseurilor a continuat şi după pauză. Mark Chishol a realizat a patra încercare a australienilor, însă englezii au ripostat prin eseul lui George Chuter.

Partida de la Melbourne a consemnat şi un nou record mondial, în momentul intrării în joc a lui George Gregan, care a acumulat astfel cea de-a 120-a selecţie din carieră.

Gazdele n-au redus turaţia şi au mai culcat de două ori balonul în terenul de ţintă al englezilor, prin Mark Gerrard şi Stephen Larkham. Anglia a găsit puterea să mai riposteze abia în prelungiri, prin eseul lui Tom Varndel, iar meciul s-a încheiat cu victoria categorică a australienilor, 43-18.