În frunte cu Marius Lăcătuş, roş-albaştrii şi-au lansat, vineri, noile tricouri de joc, unele aproape identice cu cele purtate de Messi sau Puyol la Barcelona. Diferenţa constă într-o cruce, imprimată pe partea interioară a echipamentului, la cererea patronului Becali.

Şi asta în ciuda faptului că UEFA interzice orice fel de semn religios pe un tricou de fotbal.

Steliştii au avut parte de o asistenţă numeroasă, fiind puşi serios la treabă de fani atunci când a venit vorba de autografe.

Tot vineri, Steaua Bucureşti i-a prezentat şi cei cinci jucători achiziţionaţi în această vară, Janos Szekely, Bogdan Stancu, Arthuro Henrique, Pantelis Kapetanos şi Tiago Gomes.

Numerele pe care cei cinci le vor purta în sezonul viitor: Janos Szekely - 7, Bogdan Stancu - 28, Arthuro Henrique - 11, Tiago Gomes - 30, Pantelis Kapetanos - 35.

Steaua îşi va prezenta lotul pentru sezonul 2008/2009 într-un meci amical cu vicecampioana Italiei, AS Roma, care va avea loc astăzi, de la ora 20.45, pe stadionul Steaua.