Astfel, pentru familiile unde venitul mediu lunar pe membru este de până la 155 de lei, valoarea ajutorului va creşte până la 262 de lei. Pentru persoanele ale căror venituri se situează între 155 şi 210 lei se acordă lunar 162 de lei, pentru venituri între 210 şi 260 de lei se acordă 137 lei, pentru venituri între 260 şi 310 lei, se vor da 112 de lei, iar pentru venituri situate între 310 şi 355 de lei se acordă 87 de lei.
Pentru venituri între 355 şi 425 de lei se acordă 62 lei, între 425 lei şi 480, se vor da 44 de lei, între 480 lei şi 540 lei, se vor acorda 31 de lei, iar
pentru venituri situate între 540 lei şi 615 lei se acordă 19 lei.
Pentru persoanele care se încălzesc cu lemne, cărbuni, combustibili
petrolieri, ajutorul de încălzire se majorează cu 7%, ceea ce înseamnă
trei sferturi din creşterea medie a preţurilor de consum pe 2008 şi o
pătrime din 2009, se arată în comunicatul remis de Guvern.
Cea mai importantă parte a sumelor necesare pentru acoperirea majorării
ajutoarelor de încălzire va proveni din Fondul de Solidaritate,
alimentat de Romgaz şi Petrom, a declarat ministrul Muncii.
De ajutorul pentru încălzirea locuinţei beneficiază aproximativ patru milioane de familii şi persoane singure cu venituri reduse.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M