În urma scandalului iscat în filiala PD-L Constanţa, preşedintele interimar Ion Popescu a demisionat, iar potrivit unor surse din conducerea partidului, Elena Udrea nu se va mai ocupa de reorganizarea acestei filiale.
Liderul interimar al organizaţiei PD-L Constanţa, Ion Popescu, a demisionat joi din funcţie. "Din păcate, oamenii oneşti sunt supuşi unor presiuni mari ca să acceadă. Trebuie să încercăm să respectăm nişte principii, dacă nu se poate, ne retragem. Când se joacă fără respectarea principiilor, atunci să se joace cu cei care nu respectă regulile", a declarat prim-vicepreşedintele organizaţiei din Constanţa, Mircea Iustian, citat de NewsIn.











