Guvernul bulgar va finanţa planurile SAPARD din propriul buzunar, după ce chiar şi finanţatorii campaniei electorale a preşedintelui Pîrvanov au deturnat 20.000.000 de euro.
Comisia Europeană a permis Guvernului bulgar să facă plăţi beneficiarilor programului SAPARD (Program special de Pre-Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală), dar nu din banii europeni, ci din bugetul propriu. Decizia a fost anunţată joi şi probabil va pune capăt celor aproape trei săptămâni de proteste ale fermierilor, care au blocat drumuri naţionale cu animalele, ajungându-se chiar la confruntări cu forţele de ordine şi arestări.










