Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Peste 100 de elevi au fost prinşi copiind la proba obligatorie a profilului de la bacalaureat

La proba obligatorie a profilului din cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat au fost eliminaţi din examen 112 elevi, care încercau să copieze, a anunţat, joi, Ministerul Educaţiei. Elevii au avut de rezolvat la proba de luni subiectele 9, 97 şi 87.

Foto: NewsIn
Foto: NewsIn

Din totalul elevilor care au susţinut această probă, 112 au fost eliminaţi întrucât au fost depistaţi copiind sau încercând să fraudeze examenul. Cei mai mulţi candidaţi prinşi că încercau să copieze au fost în Iaşi, 22, şi în Bucureşti, 14 elevi.

Conform datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, au participat 36.644 elevi din cei 38.872 înscrişi. 2.228 de candidaţi nu s-au prezentat. Rate ridicate de participare s-au înregistrat în judeţele Arad - 98,72%, Suceava - 98,29% şi Mehedinţi - 97,29%.

Subiectele au fost extrase într-o şedinţă publică, la sediul Ministerului Educaţiei, luni, la ora 9.00, după care, prin intermediul postului Radio România Actualităţi, comisiile de examen au aflat subiectele alese.

Proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării - scrisă sau practică - a fost programată, marţi 26 august. Ultima probă, tot la alegere, dar dintre disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzătoare specializării - scrisă sau practică - se desfăşoară astăzi, 27 august. La această sesiune a bacalaureatului vor participa aproape 54.000 de candidaţi.

În data de 29 august vor fi afişate primele rezultate (până la orele 16.00) şi vor fi depuse contestaţii (orele 16.00 - 20.00). Acestea vor fi soluţionate în intervalul 30 - 31 august, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc luni, 1 septembrie.

Pentru a promova bacalaureatul, elevii trebuie să obţină cel puţin nota 5 la fiecare probă şi media finală minimum 6.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro