Noile reglemenetări ar putea intra în vigoare chiar în această toamnă. Vestea proastă, însă, este că legea nu se va aplica şi pentru actualii clienţi ai băncilor.
În 2006, Valeriu Togan a făcut un împrumut de nevoi personale în valoare
de 10.000 de euro. Când a semnat contractul, comisionul de administrare
perceput de bancă era de 0,2%.
"La
începutul lunii februarie a fost majorat comisionul de administrare de
la 0,2% la 0,5%", a declarat Valeriu Togan, păgubitul.
Întrucât legea nu permite băncilor să majoreze comisioanele sau să
introducă unele noi, bucureşteanul a depus o plângere la banca
respectivă. Instituţia a negat
însă acuzaţiile.
Omul nu s-a mulţumit cu acest răspuns şi a reclamat banca la ANPC. Instituţia i-a dat dreptate, a amendat banca, dar... "Mie nu
mi s-a rezolvat problema. Plătesc în continuare comisionul majorat", a precizat păgubitul.
Ca să nu mai plătească cei 30 de euro în plus, omul va trebui să umble prin tribunale.
"Modificarea unui contract sau despăgubirea clientului se poate obţine
numai în instanţă", a menţionat Dan Vlaicu, preşedinte ANPC.
Cazul nu este singular. Mulţi clienţi ai băncilor s-au trezit că le-au fost modificate condiţiile contractuale.
"Nu avem
reglementări suficient de puternice care să protejeze clientul în faţa
abuzurilor băncilor", a declarat Da Vlaicu.
ANPC pregăteşte însă noi reglementări pentru bănci. Acestea vor fi obligate să stabilească o formulă clară şi transparentă prin care calculează dobânda variabilă. În plus, la fiecare majorare de dobândă, banca va trebui să informeze clientul printr-un extras de cont. De asemenea, în cazul creditelor ipotecare, clienţii vor putea analiza contractele cu 10 zile înainte de semnare.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M