Roşia Montană iese din zona crepusculară

Vizita celor doi oficiali este un semnal clar că, în cele din urmă, autorităţile române au început procesul de evaluare al proiectului. Aflat până acum într-o zonă crepusculară din punct de vedere politic, marcat de procesele de intenții ale opoziției ecologiste, dar prea puțin analizat la rece, proiectul canadienilor pare că a intrat în linie dreaptă, deşi rezultatul final al acestui traseu râmâne încă imprevizibil.

Startul a fost dat de ministrul economiei, Adriean Videanu, cel care, la sfârșitul lunii martie, a cerut urgentarea deciziei în privința proiectului canadian, care trenează de zece ani, fără ca autoritățile române să atace fondul problemei.

Au urmat la scurt timp, cei doi ambasadori ai țărilor care manifestă un interes crescut pentru proiect. Philippe Beaulne, reprezentantul Canadei, într-un limbaj diplomatic și fără a da impresia că interferează în decizia politică românească, a cerut și el urgentarea procedurilor, dând însă de înțeles că susține investiția.

A urmat, la scurt timp, o vizită a ambasadorului Ungariei, Fuzes Oskar, care, la întoarcerea din Roșia Montană, într-o conferință de presă, a anunțat că Budapesta se va opune din toate puterile proiectului.

Şi ca şi când potopul oficialităților nu ar fi fost de ajuns pentru a pune Roșia Montană pe harta politică a lumii, zilele trecute autoritățile române au fost confruntate cu o criză ecologică în zonă.

Abrudelul, un afluent al Arieșului, a fost poluat cu o cantitate respectabilă de metale grele provenite din minele abandonate în urmă cu 40 de ani, fapt care arată că situația actuală ecologică a Roșiei, în absența oricărei activități industriale, este departe de a fi una roză.

Kelemen Hunor și Laszlo Borbely, miniştri ai României, dar și lideri marcanți ai UDMR, sunt cei care se află în posesia instrumentelor celor mai sensibile de măsurare a proiectului. Aflaţi între ciocanul necesității economice și al obligațiilor pe care le are orice stat democratic față de un investitor, dar și între nicovala acuzațiilor neprobate ale opoziției ecologist-istorice, Hunor și Borbely se văd acum nevoiți să ţină cont și de dorința Ungariei de a bloca demararea proiectului, pe care îl vede ca pe un pericol iminent la adresa mediului din zonă.

Ceea ce este însă dincolo de orice dispută este însă datoria celor doi responsabili de a strânge cât mai multă informaţie consistentă din zonă, pentru a putea avea un tablou veridic asupra proiectului în ansamblu, dar şi asupra situației de acolo, al popularității de care se bucură sau nu preconizata investiție, dar și al adevăratelor pericole la adresa mediului și patrimoniului pe care le poate aduce acesta.

Până acum, politicienii români care au guvernat s-au complăcut într-o atitudine de neutralitate indiferentă, lăsând partizanii si detractorii proiectului să se uzeze într-un război de imagine. Între timp, starea economică a zonei este asemănătoare cu aceea din cele mai sărace zone ale Moldovei, mediul înconjurător, fără investiții de reabilitare, îşi continuă degradarea, iar patrimoniul istoric și arheologic, cu adevărat valoros, în absenţa aceloraşi investiții, nu face altceva decât să se transforme în ruine inutilizabile. Toate aceste evoluții previzibile, dincolo de confruntarea propagandistică, au dus la nuanțarea poziţiilor în lumea academică, până nu demult solidară în a condamna proiectul RMGC.

Într-o dezbatere organizată în luna martie de către Institutul Nicolae Iorga din București, deși în urmă cu nu mult timp era liderul opoziției din lumea academică, Ionel Haiduc, cel care de curând a fost reales președintele Academiei Române, a avut o poziție mult mai ponderată, pledând pentru continuarea optimizării proiectului și pentru găsirea unei soluții rezonabile, în condiții de strictă respectare a standardelor de mediu și a acelora de protejare a patrimoniului istoric din zonă.