Steaua a pierdut fără drept de apel meciul din deplasare cu Maccabi Haifa. Israelienii au marcat cinci goluri în faţa unui Stanca lăsat singur "faţă cu reacţiunea" de o echipă în care nu a funcţionat nimic. Debut trist şi pentru Ilie Stan ca antrenor în cupele europene, care nici în cele mai negre vise nu s-ar fi aşteptat la un asemenea rezultat în Ţara Sfântă. Va trebui cu siguranţă să-i dea explicaţii lui Gigi Becali, care, resemnat, a părăsit stadionul în minutul 75. Era doar 4-0 pentru gazde, iar finanţatorul Stelei a găsit puterea să-i aplaude pe israelieni, jucători şi suporteri, recunoscându-le superioritatea.
Maccabi a avut cel puţin două viteze în plus faţă de Steaua. Cu un joc exact, în viteză, israelienii i-au năucit pe "roş-albaştrii" antrenaţi de Ilie Stan şi i-au lovit decisiv de două ori în 20 de minute, prin golgheterul Amasha (10, 20).
La 0-2, steliştii aveau nevoie cu disperare de un gol şi au replicat prin Tatu, care a trimis mingea în bară (22). A fost singura zvâcnire a "roş-albaştrilor", care în rest s-au întrecut în pase greşite şi în lipsă de idei ofensive.
Apoi, la un corner pentru Steaua steliştii au pierdut mingea, care a ajuns rapid la Amasha. Scăpat singur cu Stanca, atacantul israelian a fost ajuns din urmă de Bicfalvi, care l-a faultat în careu. Roşu pentru mijlocaşul Stelei şi penalty pentru Maccabi, transformat de Katan. Steaua a terminat repriza în genunchi, iar speranţele că Ilie Stan, antrenor debutant în Europa League, va reuşi să schimbe ceva la pauză nu aveau să-şi găsească ecou.
Nici la reluare steliştii nu au reuşit să se regăsească şi să încerce să mai salveze măcar din imagine. În minutul 64 steliştii au rămas în 9, după ce Iliev l-a faultat în careu pe acelaşi Amasha. Katan a "iertat" însă Steaua, zguduind transverala la lovitura de la 11 metri.â
S-a făcut însă 4-0 în minutul 72, când Twatha a marcat şi el, iar după alte 7 minute Vered a înscris pentru 5-0, egalând astfel cel mai usturător eşec din istoria Stelei de până joi seară în cupele europene, tot 0-5, tot în deplasare, cu Paris Saint-Germain, în preliminariile Ligii Campionilor, în sezonul 1997-1998.
MACCABI HAIFA - STEAUA 5-0
Au marcat: Amasha 10, 20, Katan 38 (penalty), Twatha 72, Vered (79)
Componenţa echipelor:
Maccabi Haifa: Saranov - Meshumar, Buljat, Dgani, Twatha - T. Cohen (Azriel 60), Yahaya - Golasa, Katan (Turgeman 66), Vered - Amasha (Boccoli 70). Antrenor: Elisha Levi.
Steaua: Stanca - Martinovici, Iliev, Geraldo Alves, Latovlevici - Bicfalvi, Bourceanu - M. Costea (Mustaţă 68), Tatu (Roşu 77), Fl. Costea (Rusescu 51) - Nikolici. Antrenor: Ilie Stan
Vezi cum s-a desfăşurat meciul
Min. 1 A început meciul.
Min. 10 GOL MACCABI Katan pasează excelent pentru Amasha, care ţâşneşte dintre Iliev şi Martinovici şi, scăpat singur cu Stanca, înscrie pentru 1-0.
Min. 12 Katan este blocat bine de stelişti, mingea iese în corner. Lovitura de colţ rămâne fără rezultat.
Min. 13 Steaua este dominată autoritar la Haifa.
Min. 15 Tatu ratează de puţin ţinta, cu un şut de la marginea careului.
Min. 20 GOL MACCABI! Steaua este KO în Israel. Amasha a reuşit dubla cu o execuţie din semi-foarfecă, la capătul unei faze la care apărarea Stelei a fost făcută "mat", iar Stanca apărase deja o dată în faţa lui Cohen. Maccabi Haifa - Steaua 2-0.
Min. 22 Leandro Tatu trimite mingea în bară. Steaua are nevoie de un gol pentru a reintra în meci.
Min. 23 Cartonaş galben Yahaya (Maccabi Haifa)
Min. 24 Cartonaş galben Iasmin Latovlevici (Steaua)
Min. 31 Steaua greşeşte multe pase şi este aproape inexistentă în atac, cu toate că Ilie Stan a trimis în teren patru jucători cu profil ofensiv.
Min. 38 Penalty pentru Maccabi şi cartonaş roşu pentru Bicfalvi, care l-a faultat în careu pe Amasha, scăpat pe contraatac.
Min. 38 Katan a transformat lovitura de la 11 metri. Maccabi Haifa - Steaua 3-0.
Min. 45+1 Pauză la Haifa.
Min. 46 A început repriza a doua.
Min. 56 Cartonaş galben Tatu (Steaua).
Min. 59 Vered are şi el o şansă de gol, însă "iartă" Steaua.
Min. 64 Din nou penalty pentru Maccabi şi încă un stelist eliminat. Iliev ia şi el roşu, după ce l-a faultat în careu pe acelaşi Amasha.
Min. 65 Scorul rămâne 3-0, Katan lovind transversala de la 11 metri.
Min. 66 Ilie Stan l-a trimis în teren pe tânărul Bogdan Mustaţă. El l-a înlocuit pe Mihai Costea şi evoluează fundaş dreapta, Martinovici trecând în centrul defensivei, alături de Geraldo Alves.
Min. 72 GOL MACCABI! Twatha înscrie pentru 4-0.
Min. 79 GOL MACCABI! Vered înscrie pentru 5-0, din interiorul careului. Steaua nu a mai suferit o asemenea umilinţă de la 0-5 în depalsare cu PSG, în 1997.
Min. 90 Fluier final.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M