Începând de la miezul nopţii, la staţiile Rompetrol nu mai găsim carburanţi sub 4 lei pe litru. Compania a decis să majoreze preţurile tuturor tipurilor de combustibili, cu 8 bani pe litru. Asftel, noul preţ al motorinei Euro 4 va fi de 4 lei şi 43 de bani pe litru, iar benzina Premium Euro 4 va costa 4 lei şi 8 bani pe litru.
Scumpirea Rompetrol vine după ce, în urmă cu o săptămână, şi Petrom a majorat preţul la carburanţi cu 0,12 lei pe litru.
Scumpirile sunt cauzate în principal de cotaţiile record ale petrolului pe pieţele internaţionale. Săptămâna trecută, preţul barilului a depăşit 126 de dolari. Specialiştii susţin că în ţara noastră preţurile carburanţilor se vor majora şi în perioada următoare, deorece în acest moment România are printre cei mai ieftini carburanţi din Uniunea Europeană. De exemplu, dacă noi cumpărăm un litru de benzină cu un euro şi zece cenţi, italienii scos din buzunar pentru acelaşi produs un euro şi 46 de cenţi, iar francezii un euro şi 55 de cenţi. Doar în Spania şi Austria preţurile sunt asemănătoare cu cele de la noi.
La fel ca şi în România, motorina este mai scumpă decât benzina în majoritatea ţărilor europene. Preţul motorinei este mai expus la scumpiri din cauză că Parlamentul European a aprobat o propunere a Comisiei Europene privind majorarea accizei minime pentru acest produs. Oficialii europeni doresc ca până în 2015 această să crească cu 57 de euro, până la valoarea de 359 de euro la mia de litri. România şi Bulgaria vor avea un an în plus pentru a se alinia la preţurile europene.











