Foto: www.audiofil.net
Romii dintr-o suburbie a oraşului Napoli sunt nevoiţi să plătească 50 de euro pe lună Camorrei, scrie cotidianul "La Republica", în pagina sa electronică. În schimb, au dreptul de a trăi în barăci improvizate, printre gunoaie şi şobolani sau chiar sub cerul liber.

Condiţiile impuse romilor din zonă sunt clare, scrie "La Republica". Ei pot cerşi, fura din apartamente şi controla micile gropi de gunoi neautorizate, cu condiţia să rămână la periferie.

Clanul mafiot, care domină Ponticelli, periferia de est a oraşului Napoli, cere taxă de protecţie şi românilor de etnie romă din această zonă. Aici nu există o tabără de romi propriu-zisă, ci sute de barăci şi locuinţe mici, unde trăiesc aproximativ 1.500 de oameni.

De câţiva ani, asociaţiile religioase şi voluntari depun eforturi pentru a-i duce pe copiii romilor la şcoală, dar părinţii se opun cu îndârjire. Un comitet format din locuitori ai oraşului Napoli a semnat petiţii şi a discutat cu reprezentanţii autorităţilor sanitare locale despre condiţiile în care locuiesc romii, însă toate aceste demersuri au rămas fără niciun rezultat.