Marţi, 1 aprilie 2008, începând cu orele 19:00, va avea loc premiera spectacolului Romeo şi Julieta, de William Shakespeare, la Sala Mare a Teatrului Nottara.

Regia spectacolului este semnată de către Ioan Carmazan, coregrafia este realizată de Ioana Marchidan, muzica îi aparţine lui Vlaicu Golcea iar costumele poartă marca Romaniţa Iovan.

Distribuţia este alcătuită din: Antoaneta Cojocaru (Julieta), Andrei Pandele (Romeo), Ela Ionescu, Rodica Ionescu, Costina Ciuciulică, Bogdan Dumitrescu, Mihai Marinescu, Mihai Cuciumeanu, Florin Lăzărescu.

"Romeo şi Julieta suntem noi. Noi care vrem să schimbăm lumea. Noi care ştim că dacă n-o vom face, e păcat. Noi care avem încredere că e posibil. Noi care suntem liberi să iubim. Romeo şi Julieta sunt adevărul nostru. Şi sunt lumina noastră. Şi sunt speranţa noastră pentru totdeauna. Şi sunt doi. Romeo şi Julieta suntem noi. Atunci când nu ne este frică", a declarat Antoaneta Cojocaru, interpreta Julietei.

Mai multe informaţii puteţi găsi pe blogul spectacolului www.romeosijulieta.wordpress.com.

Biletele se găsesc la agenţia de bilete a Teatrului Nottara.