Scenariul, inspirat de alegoria despre fondarea Indiei moderne, va fi scris de Rushdie, împreună cu Deepa Metha, care va semna şi regia.
Filmările propriu-zise nu vor începe mai devreme de anul 2010, pentru că Metha lucrează, în prezent, la un alt proiect, "Exclusion", care urmează să fie produs în 2009. Deepa Metha este cunoscută pentru trilogia "Earth" (1996), "Fire" (1998) şi "Water" (2005), cu ultimul titlu nominalizat la Oscar. Filmele sale focusează realităţi dificile ale Indiei moderne, motiv pentru care a avut parte, ca şi Salman Rushdie, de o oarecare intoleranţă, dar nu până la excludere.
"Copiii din miez de noapte" a fost publicat în 1981 şi a fost selectat de două ori pentru a primi prestigiosul Booker's Prize. Criticii consideră că romanul lui Rushdie este una dintre cele mai valoroase producţii literare ale celei de-a doua jumătăţi de secol XX.
Povestea din acest roman începe cu naşterea lui Saleem Sinai, la miezul nopţii, pe data de 15 august 1947, care coincide cu momentul în care India îşi capătă independenţa. Saleem descoperă că posedă calităţi speciale, identificate şi la alte persoane care s-au născut la aceeaşi oră cu el, şi ajunge să se considere un fel de încarnare a naţiunii indiene. Naraţiunea, un amestec de fapte istorice reale şi imagini fantastice, a dus la compararea sa cu opera altui maestru al realismului magic, Gabriel Garcia Marquez.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M