Românul care a spart codurile NASA a fost audiat la Parchetul General. Arădeanul Victor Faur este acuzat de autorităţile americane de conspiraţie şi distrugeri ale sistemului computerizat. Victor Faur a fost răspuns întrebărilor procurorilor DIICOT, timp de 30 de minute.

Arădeanul este cercetat în libertate sub acuzaţia de acces neautorizat la sistemele informatice.

Pentru infracţiunea de care este acuzat, el riscă în România o pedeapsă între 2 şi 12 ani de închisoare. Victor Faur, în vârstă de 26 de ani, a fost deja pus sub acuzare în Statele Unite, pentru acces neautorizat la computerele Guvernului, conspiraţie şi avariere intenţionată a sistemelor informatice.

Faptele sale au fost comise pe parcursul a doi ani, între 2004 şi 2006, iar prejudiciul depăşeşte 1,5 milioane de dolari. Faur ar fi pătruns în peste 150 de sisteme aparţinând Departamentului American al Energiei, Marinei Americane şi NASA. Conform legii americane, Faur ar putea fi condamnat la 54 de ani de închisoare.