Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

"Războaiele" oamenilor obişnuiţi din Covasna: Janos şi Ioan se mai ceartă, dar pentru o femeie

Românii şi maghiarii din Covasna sunt preocupaţi mai degrabă de viaţa de zi cu zi decât de "posibilele tensiuni" la care fac referire în aceste zile politicienii, arată un reportaj Mediafax.

Românii şi maghiarii din Covasna, preocupaţi mai degrabă de viaţa de zi cu zi decât de posibilele tensiuni din secuime
Românii şi maghiarii din Covasna, preocupaţi mai degrabă de viaţa de zi cu zi decât de posibilele tensiuni din secuime / FOTO: e-stireazilei.ro

În contextul "războiului declaraţiilor" pe tema Ţinutului Secuiesc din ultima perioadă, din care nu au lipsit referirile la Kosovo, la conflicte interetnice, oamenii "de rând" din Covasna, români şi maghiari deopotrivă, critică faptul că află despre "posibile tensiuni" în secuime de la Bucureşti şi se declară preocupaţi de probleme vieţii cotidiene, potrivit Mediafax.

Un vânzător din Sfântu Gheorghe, Laszlo, se uită nedumerit când este întrebat despre eventuale tensiuni între români şi maghiari. "Doamnă dragă, ce tensiuni? Poate la Bucureşti, între politicieni. Ei încearcă să creeze tensiuni, e o campanie politică, nimic mai mult", răspunde bărbatul, după care, zâmbind, explică faptul că, în zonă, Janos şi Ioan se mai ceartă probabil, dar pentru o femeie.

Autonomie, dar nu cu orice preţ
Covăsneanca Ica, bugetară, se declară indignată că "află" de la televizor ce s-ar putea întâmpla în secuime.  Întrebată dacă este nevoie de autonomie, ea răspunde cu un "da" hotărât, adăugând "dar nu cu orice preţ". "Susţin ideea autonomiei, consider că este nevoie de ea, dar nu cu orice preţ. Cei de la UDMR sau alţi politicieni, români şi maghiari deopotrivă, nu pe pielea noastră să încerce să câştige puterea... Aţi văzut un proiect concret până în prezent cu privire la autonomie? Eu nu, doar vorbe....atât, nimic mai mult", spune Ica.

O profesoară româncă, născută în Sfântu Gheorghe, Maria, este de părere că subiectul secuimii, al relaţiilor interetnice, a fost exacerbat de politicienii din Bucureşti.

"Noi am mai trecut prin astfel de etape, nu au venit investitorii aici, au ocolit zona, considerând că este una cu un potenţial conflict interetnic. Iar în ceea ce priveşte convieţuirea de zi cu zi, eu consider că la nivelul omului de rând nu se înregistrează tensiuni. Însă cred, de asemenea, că în caz de forţă majoră se poate găsi un român verde şi un maghiar iute, care să arunce o scânteie. Confortabil nici maghiarii, nici românii nu ne simţim în momentul de faţă, pe fondul acestor discuţii care se poartă la Bucureşti, mai mult decât în secuime", susţine Maria.

Pe de altă parte, profesoara povesteşte că în ultimele zile a primit mai multe telefoane de la prieteni, rude din ţară, care i-au spus că sunt gata să vină în zonă ca să îi apere pe români. "Nu mi-e frică, ca româncă, în această zonă, dar ar trebui cel puţin să-mi asigur casa pentru că se poate găsi un nebun care să vină să-mi facă rău şi mie, ca româncă, dar şi un român care să-i facă rău unui maghiar. Eu, ca româncă, cred că întotdeauna voi avea un prieten maghiar, care să vină lângă mine, şi noi avem prieteni maghiari pe care să-i avem în casa noastră", explică Maria.

Andrei lucrează în domeniul comunicării, dar nici el nu simte că ar exista tensiuni între români şi maghiari. "La nivelul oamenilor de rând nu simt acest lucru, am şi prieteni unguri, şi români. În schimb, consider că sunt iresponsabili politicienii, mai ales cei din Bucureşti, care se trezesc «Vai, ce e în secuime»", spune el.

Jutka, o tânără mamă, consideră că nu există tensiuni în zonă, dar adaugă că nu este exclus ca, la nivel individual, "să iasă scântei", dacă politicienii din Bucureşti fac tot felul de declaraţii. "Majoritatea politicienilor, a jurnaliştilor de la Bucureşti au devenit experţi în problema secuimii, dar îi întreb: când au fost ultima oară aici?", spune Jutka.

Ea este de părere că judeţele Covasna, Harghita şi Mureş ar trebui să facă parte din aceeaşi regiune, altfel s-ar putea declanşa mari nemulţumiri în rândul maghiarilor. "Consider că, dacă se atinge de Ţinutul Secuiesc, nu este exclus ca maghiarii să iasă în stradă, dar noi întotdeauna am manifestat paşnic", conchide ea.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro