Românii se înghesuie să viziteze Palatul Parlamentului. Joi, în doar două ore, aproximativ 2.000 de oameni au vrut să vadă fosta Casă a Poporului.

După ce miercuri ghid a fost chiar preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, joi a venit rândul social-democratului Victor Ponta.

Şi-au adus aminte cum le mergea pe vremea lui Ceauşescu, i-au imitat pe parlamentarii care dorm în plen şi l-au certat pe Victor Ponta că pensiile sunt prea mici. Cei care au vizitat, joi, Camera Deputaţilor, în cadrul programului Parlament Deschis, şi-au vărsat nemulţumirile asupra vicepreşedintelui Camerei, Victor Ponta.

Social-democratul i-a testat pe oameni la istorie şi le-a atras atenţia că, în afară de Ceauşescu, nu cunosc prea multe despre politicienii României.