Unul dintre organizatorii festivalului Anim'est, Mihai Mitrică, a spus că i-a convins personal pe realizatorii celor 25 de scurtmetraje româneşti ce rulează în festivalul de animaţie să se înscrie, pentru că aceştia nu voiau să participe de teamă că filmele lor sunt proaste.
La cea de-a doua ediţie a festivalului de animaţie Anim'est vor rula 25 de scurtmetraje româneşti, într-o secţiune dedicată acestora, iar cel mai bun dintre filme va fi premiat.
Anim'est are în acest an cinci secţiuni competitive: Lungmetraj, Scurtmetraj, Scurtmetraj Românesc, Videoclipuri şi Clipuri Advertising şi Scurtmetraje Studenţeşti), dar şi o secţiunea Mozaic şi o serie de evenimente speciale, în cinematografele Elvira Popescu, Europa şi Union din Capitală.
Ţara invitată este Franţa, iar producţii ale animatorilor francezi domină ediţia din acest an.
Patru filme vor concura pentru trofeul secţiunii Lungmetraj şi 47 pentru cel de Scurtmetraj. La secţiunea Animaţii Studenţeşti s-au înscris 33 de scurtmetraje, iar 17 videoclipuri şi şapte clipuri de advertising vor rula într-o secţiune competiţională separată.
Organizatorii festivalului au explicat că au avut de ales între 300 de producţii înscrise. Pe lângă premiile de la fiecare categorie, se va acorda şi Trofeul festivalului şi un premiu al publicului.
Pentru secţiunile de lungmetraj şi scurtmetraj, juriul este format din animatorul român Radu Igazsag, Emilio de le Rosa (Spania) şi Sebastian Landenbach (Franţa), iar pentru celelalte secţiuni, câştigătorii vor fi desemnaţi de Mihai Bădică, animatorul Dragoş Iuga şi jurnalistul Cristi Mărculescu.
Festivalul Anim'est va cuprinde şi evenimente speciale, printre care prezentarea studioului de animaţie Dacodac, care a lucrat la "Aventurile lui Piccolo şi Saxo", sau un workshop de animaţie susţinut de AltArt din Cluj.
Sursa: NewsIn
Ţi-a plăcut articolul? Românii nu s-au înscris la Anim'est de temă că filmele lor sunt proaste
Miercuri, 03 Octombrie 2007 18:30
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- Trupa dell'Arte a prezentat vineri un spectacol de teatru de animaţie la Cărtureşti, în cadrul Nopţii Albe a Galeriilor
Joi, 22 Mai 2008 19:24
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Ilarion Ciobanu - un om dur, dar de o sensibilitate aproape copilărească, spun prietenii
Astazi, ora 16:06Unul dintre cei mai iubiţi actori români, Ilarion Ciobanu, a încetat din viaţă în această dimineaţă. În urma lui au rămas colegi, prieteni şi colaboratori care îşi amintesc cu mult drag de ceea ce a însemnat actorul şi...
Răzvan Krivach este câştigătorul Trofeului "Cerbul de Aur"
Astazi, ora 13:10Anul acesta, Trofeul "Cerbul de Aur" a fost câstigat de Răzvan Krivach. Atât premiul al treilea, cât şi premiul publicului au fost acordate tot artiştilor români.
Pelicula "The Wrestler" a primit Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia
Astazi, ora 06:53Juriul Festivalului de Film de la Veneţia a decis. Marele premiu, Leul de Aur i se cuvine anul acesta regizorului american Darren Aronofsky pentru pelicula "The Wrestler". Filmul reprezintă nu doar confirmarea valorii cineastului, dar...
La Sibiu se desfăşoară Zilele Culturii Romilor
Astazi, ora 06:53A început sărbătoarea romilor la Sibiu. Fustele colorate şi încreţite au umplut Piaţa Mică şi au dat tonul la distracţie în ritmurile incendiare romani. În acest weekend, zeci de artişti romi participă la Zilele Culturii...
Peste 150 de meşteri tradiţionali participă la Târgul Olarilor din Sibiu
Astazi, ora 06:54Peste 150 de meşteşugari din toate colţurile ţării au umplut centrul Sibiului. În acest sfârşit de săptămână ei participă la Târgul Olarilor din Piaţa Mare. Turiştii care ajung la acest târg pot să cumpere obiecte...
Cele mai CITITE din Cultură & media
- Actorul Ilarion Ciobanu a încetat din viaţă (3423)
- Monumentul natural de la centenarul lui Lenin, vizibil prin Google Earth - VEZI IMAGINI (1695)
- Ilarion Ciobanu - un om dur, dar de o sensibilitate aproape copilărească, spun prietenii (915)
- Regizorul Pedro Almodovar face un nou film cu Penelope Cruz (780)
- Răzvan Krivach este câştigătorul Trofeului "Cerbul de Aur" (731)
Cele mai VOTATE din Cultură & media
- Un artist albanez obţine al treilea record Guiness cu un mozaic din dopuri (3.96/5)
- Locul bătăliei de la Mărăşeşti ar putea intra pe lista patrimonului mondial UNESCO (3.84/5)
- Monumentul natural de la centenarul lui Lenin, vizibil prin Google Earth - VEZI IMAGINI (3.04/5)
- Actorul Ilarion Ciobanu a încetat din viaţă (2.76/5)
- La un an de la dispariţia sa, Pavarotti este comemorat de la Modena natală până în Iordania (2.4/5)
Cele mai COMENTATE din Cultură & media
- Actorul Ilarion Ciobanu a încetat din viaţă (38)
- Proiectul Monumentului Holocaustului din Capitală, în dezbatere publică (15)
- Locul bătăliei de la Mărăşeşti ar putea intra pe lista patrimonului mondial UNESCO (3)
- Monumentul natural de la centenarul lui Lenin, vizibil prin Google Earth - VEZI IMAGINI (1)
- Mircea Cărtărescu reprezintă România la "Festivaletteratura" (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Insula Ada Kaleh, paradisul locuit încă din Antichitate, scufundată pentru construirea Porţilor de Fier. VEZI GALERIE FOTO
- Traian Băsescu: Vizita la Vatican a consolidat relaţiile României cu Sfântul Scaun
- Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat
- "Tatăl" iPod-ului nu a câştigat încă niciun ban de pe urma invenţiei sale
- Mai multe familii de romi şi-au instalat corturile în curtea Spitalului Judeţean Arad ... ca să fie mai aproape de rudele internate
- Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Germania: Un festival anual s-a transformat într-o bătaie cu pietre şi sticle
Astazi, ora 22:36Sfârşit de săptămână violent în oraşul german Hamburg. Un festival anual al străzii, care celebrează de obicei bunele relaţii dintre vecini, a degenerat într-o adevărată bătălie între petrecăreţi şi forţele de...
- Keira Knightley o detronează pe Angelina Jolie la capitolul buze
- Fiorentina - Gamberini va rata partida cu Steaua din cauza unei accidentări la umăr
- Bucureştenii folosesc aparate cu ultrasunete pentru îndepărtarea câinilor maidanezi
- Despărţirea de Justin, cauza eşecurilor lui Britney Spears, spune mama vedetei
- Americanii trebuie să-şi ecologizeze maşinile de tuns iarba
- Beyonce îşi etalează inelul de logodnă în valoare de 5 milioane de dolari
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 08.09 | 09.09 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 29 °C | 24 °C |
| Bacău | 32 °C | 24 °C |
| Braşov | 31 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 25 °C |
| Constanţa | 28 °C | 25 °C |
| Europa | 08.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 15 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 28 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6059 RON |
| 1 USD | 2.5318 RON |
| 1 GBP | 4.4666 RON |
| 1 CHF | 2.2715 RON |
| 100 HUF | 1.4934 RON |
| 100 JPY | 2.3812 RON |
| 1 BGN | 1.8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







