Victor Hănescu, singurul reprezentant al României pe tabloul principal de simplu masculin la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, intră luni în cursă. Hănescu, cap de serie numărul 31, va da piept cu spaniolul Oscar Hernandez.
La simplu feminin, Alexandra Dulgheru, favorita numărul 31, o va întâlni, tot astăzi, pe Lucie Hradecka, din Cehia, iar Simona Halep va evolua contra australiencei Samantha Stosur, favorita numărul 7 a turneului.
În turul 1 la simplu feminin mai este calificată Raluca Ioana Olaru, care o va avea ca adversară pe Anastasia Pivovarova, din Rusia, meciul urmând să aibă loc cel mai probabil marţi.
Sorana Cârstea nu a putut trece de primul tur la Roland Garros, ea fiind învinsă, duminică, scor 6-3 6-1, de rusoaica Svetlana Kuzneţova, cap de serie numărul 6.
Tot luni intră în cursă şi principalii favoriţi ai turneului de la Roland Garros. La masculin, elveţianul Roger Federer îl va întâlni pe austriacul Peter Luckzak, iar la feminin americanca Serena Williams va începe competiţia cu un meci contra Stefaniei Voegele (Elveţia).
România are reprezentanţi şi în concursul de dublu, atât la masculin, cât şi la feminin.
Victor Hănescu şi Gabriel Trifu, singurii români de pe tabloul principal la dublu masculin, îi vor întâlni în primul tur pe Oleksandr Dolgopolov jr/Denis Istomin (Ucraina/Uzbekistan).
La feminin, Alexandra Dulgheru face pereche cu italianca Alberta Brianti şi va întâlni în runda inaugurală echipa Jill Craybas/Anastasia Pavliucenkova (SUA/Rusia).
Perechea Edina Gallovits/Melanie Oudin (România/SUA) va întâlni cuplul Anastasia Rodionova/Arina Rodionova (Australia/Rusia)
Ioana Raluca Olaru şi ucraineanca Olga Savciuk vor da piept cu perechea formată din Vania King (SUA) şi Michaella Krajicek (Olanda), iar Monica Niculescu şi israelianca Shahar Peer vor întâlni cuplul francez Sophie Lefevre/Aurelie Vedy.
Sorana Cârstea face pereche cu Virginie Razzano (Franţa), cele două urmând să joace contra echipei formate din Olga Govorţova (Belarus) şi Alla Kudriavţeva (Rusia).
Românii intră în cursă la Roland Garros
După ce Sorana Cârstea a fost eliminată din turneul de Grand Slam de la Paris încă din prima rundă, luni mai intră în competiţie trei români.
Citeşte totul despre:
Alexandra Dulgheru, Edina Gallovits, grand slam, Monica Niculescu, Roland Garros, români, Simona Halep, Sorana Cârstea, Tenis, Victor Hănescu
Victor Hănescu / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M