Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Românii din Marea Britanie vor protesta miercuri în faţa Ambasadei din Londra

Protestele începute la Cluj-Napoca şi Târgu Mureş vor depăşi miercuri graniţele României.

Românii din Londra sunt solidari cu cei din ţară
Românii din Londra sunt solidari cu cei din ţară

Românii din Marea Britanie vor protesta miercuri în faţa Ambasadei din Londra, a anunţat organizatorul mitingului, Adrian Cherciu, adăugând că vor fi luate măsuri pentru ca manifestaţia să se desfăşoare paşnic.

În felul acesta, protestele iniţiate la Cluj-Napoca şi la Târgu Mureş vor depăşi graniţele României.

Evenimentul are dedicată o pagină pe Facebook. "Romanii din Marea Britanie sunt la curent cu ce se intampla in aceste zile in Romania. Chiar daca ne aflam la mare distanta, ne pasa de soarta Romaniei si suntem solidari cu cei care protesteaza pasnic in toata tara! Romanii din Marea Britanie vor protesta in mod pasnic in fata Ambasadei Romaniei la Londra, miercuri 18 ianuarie 2012, ora 15:00, la portile dinspre High Street Kensington spre Palace Garden Road", se menţionează în manifestul publicat pe reţeaua de socializare.

Iată restul manifestului:

"Romanii din Marea Britanie manifesta impotriva unei puteri care n-a fost niciodata atat de cinica si atat de mult indreptata impotriva propriului popor. Aceasta putere nu a intrebat niciodata poporul daca vrea sa aiba cea mai mare datorie din istoria tarii, o datorie publica si privata de peste 100 miliarde de euro, bani imprumutati in cea mai mare parte in ultimii 3-4 ani. Daca Romania nu a reusit sa se reconstruiasca cu o asemenea suma importanta, este logic sa credem fie ca persoanele care conduc destinele tarii sunt foarte incompetente, fie au furat acesti bani. In ambele situatii solutia este una singura: demisia Guvernului si demisia presedintelui care a girat toate masurile de austeritate care scot lumea in strada astazi. 

Manifestam, de asemenea, din pricina derapajelor de la normele democractice care au avut loc in decursul mandatului presedintelui Traian Basescu. Cele mai importante legi adoptate in ultima perioada, menite sa reformeze statul, nu au respectat parcursul democractic firesc intr-un stat de drept, ci au fost adoptate prin angajarea raspunderii guvernamentale in parlament. Traian Basescu a calcat in picioare puterile in stat, asumanndu-si rolul de prim-ministru, obligand Guvernul in cel mai agresiv mod sa-i indeplineasca propunerile cu privire la chestiuni extrem de importante: sanatate, educatie, modificarea constitutiei, salarizare, pensii, justitie. In total, 14 legi importante au fost adoptate fara o consultare publica, fara dezbatere parlamentara, intr-o perioada de 2 ani. 

Manifestam din pricina modificarii legislatiei electorale prin care alegerile locale au fost amanate cu 6 luni pentru a fi comasate cu cele parlamentare din noiembrie 2012, cu scopul de a-si crea un avantaj electoral. Amanarea alegerilor locale duce la prelungirea abuziva a mandatelor alesilor locali, iar - conform legii - mandatele nu pot fi prelungite decat in conditii exceptionale, conditii care nu sunt intrunite in aceasta situatie. 

Manifestam pentru ca legi importante, cum ar fi Legea pensiilor din anul 2010, au fost promulgate prin voturi fraudate in Parlamentul Romaniei intr-un mod fara precedent intr-un stat democratic. In ciuda protestelor manifestate de societatea civila, aceste legi au fost promulgate de presedintele Traian Basescu. In acelasi timp, domnul presedinte doreste aprobarea unui proiect de modificare a structurilor administrativ-teritoriale ale Romaniei prin asumarea raspunderii, cu toate ca legile in vigoare prevad obligatia organizarii unui referendum inainte de initierea in Parlament a unei legi care sa modifice granita judetelor existente. 

Manifestam pentru ca nu mai putem fi de acord cu modul in care presedintele Romaniei seamana permament ura in mijlocul poporului roman, invrajbind pe unii impotriva altora, tratandu-si oamenii cu aroganta si lipsa de bun simt, umilindu-i, jignindu-i si mintindu-i.

Manifestam pentru ca nu mai putem asista nepasatori la sistemul construit de politicienii din Romania in ultimii 22 de ani, bazat pe santaj, coruptie, oportunism si nepotism, in care constiintele si voturile sunt de vanzare si in care regulile de functionare a societatii pot fi schimbate instant prin intermediul ordonatelor de urgenta emise de catre Guvern la comanda Presedintelui.

Consideram ca Traian Basescu este principalul vinovat pentru toate aceste lucruri si ca trebuie sa isi dea demisia imediat! Dorim alegeri anticipate!"

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro