Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Românii vor să lucreze în străinătate în agricultură, construcţii şi industria hotelieră

Românii îşi doresc să lucreze în străinătate în agricultură, construcţii şi industria hotelieră, candidaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani ar accepta salarii lunare de 800 - 1.000 de euro, iar cei de peste 25 de ani îşi doresc salarii cuprinse între 1.000 şi 1.500 de euro.

Agricultura a susţinut creşterea economică din trimestrul 3
Agricultura a susţinut creşterea economică din trimestrul 3 / FOTO: Grup RC

Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de agenţia de recrutare de forţă de muncă pentru străinătate Thera Group, pe un eşantion de 1.080 de persoane din toate zonele ţării şi din toate categoriile profesionale.

Conform studiului, cei mai mulţi candidaţi îşi doresc un loc de muncă în domeniul agriculturii (25%), construcţiilor (26%) sau în industria hotelieră (16%). Ca nivel salarial, 47% dintre candidaţi îşi doresc un salariu cuprins între 1.000 şi 1.500 euro în agricultură, construcţii, zootehnie, şoferi profesionişti, industria petrolieră sau cea auto. Candidaţii necalificaţi se mulţumesc cu un salariu cuprins între 800 şi 1.000 de euro (78%).

Studiul a arătat că bărbaţii sunt interesaţi de domeniul construcţiilor (36%) urmat de agricultură (21%), iar femeile ar preferă un loc de muncă în agricultură (34%), industria hotelieră (29%) sau îngrijirea copiilor şi a vârstnicilor (18%). În ceea ce priveşte aşteptările salariale, candidaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani se mulţumesc cu un salariu lunar de 800 - 1.000 de euro (43%), pe când cei de peste 25 de ani  îşi doresc un salariu cuprins între 1.000 şi 1.500 de euro (51%).

"Aşteptările salariale ale candidaţilor pornesc de la minim 800 de euro pentru locuri de muncă în domenii ca agricultura sau construcţiile, pe când specialiştii şi muncitorii calificaţi sunt în căutarea unor locuri de muncă plătite cu sume cuprinse între 1.000 şi 1.500 de euro lunar", a menţionat directorul general al Thera Group, Cristian Tudorache.

Cei mai mulţi candidaţi pentru un loc de muncă în străinătate au vârstă cuprinsă între 25 şi 40 de ani (46%), urmaţi de cei de peste 40 de ani (34%). Cei mai mulţi dintre candidaţi sunt muncitori calificaţi sau specialişti (62%), iar 38% dintre ei sunt muncitori necalificaţi. În ceea ce priveşte nivelul studiilor, 22% dintre candidaţi au studii primare, 35% au absolvit liceul sau o şcoală profesională şi doar 8% au studii superioare.

Din eşantionul de 1.080 de persoane, 32% sunt din Muntenia, 25% din zona Ardealului, 19% din Moldova, 10% din Oltenia, 9% din Banat şi 5% din Dobrogea. Înfiinţată în 2007, Thera Group are agenţii proprii în Bucureşti, Constanţa, Cluj şi Iaşi.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro