În România, prima problemă cu care se confruntă părintele unui copil bolnav de autism este lipsa specialiştilor în domeniu. A trăit această dramă o femeie care a străbătut ţara în lung şi-n lat până să afle de ce suferă fetiţa ei. "Diagnosticul chiar şi la profesioniştii care au renume de vechime în domeniu se face aşa, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar de multe ori foarte superficial. Dacă îl vede pe copil că are o stereotipie, gata are autism", a spus Liuba Iacoblev, mama unui copil autist.
În România sunt înregistraţi oficial aproape 4.000 de copii care suferă de autism. Pe lângă efortul zilnic, părinţii cheltuiesc pentru terapii până la 1.500 de euro pe lună.
"Este o luptă zi de zi şi 24 de ore din 24. Viaţa mea este dedicată 100% acestei probleme şi nu mai există viaţă personală, totul este direcţionat pe autism", a completat aceasta.
Ca să poată avea o copilărie cât de cât normală, terapia trebuie începută încă din primii ani de viaţă. "Copilul cu autism care nu a făcut terapie poate să ţipe, să muşte, să scuipe să arunce obiecte şi atunci într-o clasă cu 20 de copii este foarte greu de ţinut sub control", a explicat psihologul Daniela Martinescu.
Pentru a marca Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, sărbătorită în fiecare an pe 2 aprilie, mai multe clădiri din Capitală între care şi Palatul Parlamentului au fost iluminate în albastru vineri noapte şi sâmbătă noapte.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M