foto: Wikipedia

Curtea Internaţională de Justiţie a anunţat în 24 iulie că o nouă etapă din cadrul procesului privind delimitarea maritimă în Marea Neagră dintre Ucraina şi România - pledoariile orale - se va desfăşura în perioada 2-19 septembrie la Palatul Păcii de la Haga.

Începând cu data de 19 septembrie Curtea va delibera timp de trei până la şase luni. În consecinţă, cel târziu în aprilie 2009, la patru ani şi jumătate de la începerea procesului, România va şti care este deznodământul acestui caz ale cărui câştiguri se cuantifică în resurse energetice: 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale şi o sută de milioane de tone de petrol, resurse care ar asigura independenţa energetică a României pentru 18 ani.

Decizia nu va da câştig de cauză uneia dintre părţi, ci va determina din punct de vedere geografic (printr-o serie de latitudini şi longitudini) o linie unică de demarcaţie a zonei de 12.000 de kilometri pătraţi asupra căreia cele două ţări au pretenţii concurente. Curtea de la Hage va putea formula decizia finală astfel încât să evite pronunţarea referitoare la statutul Insulei Şerpilor.

În cazul unei soluţionări favorabile, România va putea trece la exploatarea resurselor de hidrocarburi existente în acea zonă.

Potrivit legislaţiei internaţionale, fiecare stat are dreptul la o suprafaţă de 12 mile marine de la ţărmul apei cu care se învecinează. În mod normal, platoul continental, respectiv zona economică exclusivă, ar trebui să se întindă până la 200 de mile de la coastă, însă Marea Neagră având o întindere redusă, aceste spaţii se suprapun, rezultând zona de 12.000 de km pătraţi pe care cele două ţări o dispută.

Cei 12.000 de kilomteri pătraţi disputaţi nu aparţin în acest moment nici României şi nici Ucrainei, astfel că niciuna dintre ţări nu poate poate exploata în vreun fel zona respectivă. De aceea, miza procesului de la Haga este cât din aceşti 12.000 de km pătraţi şi ce resurse aferente de hidrocarburi revin României.

Decizia Curţii de la Haga este obligatorie, executorie şi definitivă, nefiind necesare demersuri formale - precum promulgarea ei pe plan intern sau publicarea ei în Monitorul Oficial – pentru a intra în vigoare.

În cazul în care un stat nu pune în aplicare decizia Curţii, se poate sesiza Consiliul de Securitate al ONU, iar ţara respectivă se compromite pe plan internaţional.