România se află pe locul 111 în lume din 125 de ţări, în ceea ce priveşte calitatea drumurilor. Potrivit unui clasament al Forumului Economic Mondial, cele mai bune drumuri din Europa din punct de vedere a calităţii sunt în Franţa, iar cele mai bune din lume sunt în Singapore. În schimb, cele mai proaste şosele din lume sunt în Ciad.
Între statele Uniunii Europene, suntem pe ultimul loc într-un clasament al numărului de kilometri de autostradă. Ce s-a întâmplat cu drumurile din România, din 1989 încoace, au încercat să răspundă la Realitatea TV reprezentanţii autorităţilor române.
În ultimii 18 ani, în România s-au construit, în medie, 10 km de autostradă pe an. La începutul anilor 90, ţara noastră avea 113 km de autostradă, iar în 2007 aveam 264 de km.
O altă modalitate prin care banii statului se irosesc pe şosele şi drumuri, este, culmea, una legală. Orban spune că legea permite firmelor creşterea valorilor unei lucrări cu până la 50%. Ministrul Transporturilor susţine că nu există firmă care să nu fi cerut o astfel de suplimentare.
România se află în privinţa drumurilor pe locul 111 din 125
PUBLICAT
Joi, 6 Martie 2008 05:20
ACTUALIZAT
Joi, 6 Martie 2008 05:20
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M