Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

România-rută de tranzit pentru traficul de heroină spre Europa Occidentală, potrivit ONU

România rămâne una dintre rutele de tranzit folosite de traficanţii ce transportă heroină din Afganistan spre Europa Occidentală, conform raportului Oficiului ONU pentru combaterea Drogurilor şi Infracţionalităţii. Numeroşi presupuşi traficanţi români au fost arestaţi în Spania şi Italia.

România-rută de tranzit pentru traficul de heroină spre Europa Occidentală
România-rută de tranzit pentru traficul de heroină spre Europa Occidentală / FOTO: GrupRC

Potrivit raportului ONU, România, alături de Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Croaţia, se află pe rutele de tranzit folosite de traficanţi pentru a transporta heroină spre Occident. Cantitatea de heroină transportată anual pe această rută (aproximativ 55 - 60 de tone) are ca destinaţii Germania şi Olanda, tranzitând fie Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Austria, fie Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia şi Austria. Din Germania şi Olanda, heroina este transportată spre pieţe mai mari, precum Franţa, Marea Britanie şi Spania.

Pe ruta de trafic sud-est europeană , care include Bulgaria, Grecia, Albania, România, Serbia, Macedonia, Bosnia, Croaţia şi Muntenegru, au fost transportate în 2008 aproximativ 90 de tone de heroină şi morfină, autorităţile din aceste ţări interceptând doar trei la sută din transporturi.

Cinci la sută dintre traficanţii de heroină arestaţi în Bulgaria în perioada 2000-2008 sunt români, 41 la sută bulgari şi 27 la sută turci, arată raportul Oficiului ONU pentru combaterea Drogurilor şi Infracţionalităţii.

În 2008, în Spania au fost arestaţi 110 români suspectaţi de trafic de cocaină, reprezentând unu la sută din numărul traficanţilor arestaţi în această ţară. În Italia, tot în 2008, au fost arestaţi 98 de români suspectaţi tot de trafic de cocaină.

Consumul de cocaină este ridicat în vestul şi centrul Europei, în special în Spania, Marea Britanie, Italia, Irlanda şi Danemarca, în timp ce rata consumului este mai mică în estul şi sud-estul Europei, inclusiv în România.

În perioada 1995 - 2003, consumul de canabis în rândul elevilor a crescut în unele ţări europene, dar în cele mai multe s-a menţinut la acelaşi nivel sau a scăzut, inclusiv în România.

De asemenea, consumul de substanţe din grupul amfetaminelor este ridicat în Cehia, Danemarca, Marea Britanie, Norvegia şi Estonia, fiind însă sub media europeană în Franţa, Grecia, România şi Malta.

În privinţa consumului de ecstasy, acesta este ridicat în Cehia, Slovacia, Estonia, Marea Britanie şi Letonia, fiind redus în România, Grecia şi Polonia.

La nivel mondial, canabisul rămâne principalul drog consumat, deşi substanţele de sinteză par să câştige teren, mai ales pe continentul asiatic, arată raportul Oficiului ONU pentru combaterea Drogurilor şi Infracţionalităţii. Conform documentului, între 130 şi 190 de milioane de persoane au consumat canabis cel puţin o dată în 2009. De asemenea, între 30 şi 40 de milioane de persoane din întreaga lume au consumat droguri de sinteză.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro