Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

România riscă să ajungă la Curtea Europeană de Justiţie din cauza legislaţiei privitoare la societăţile comerciale

Comisia Europeană a decis joi să continue procedura de încălcare a Tratatului european (infringement) împotriva României pentru neintroducerea în legislaţia naţională a directivei europene de simplificare a constituirii, menţinerii şi modificării capitalului societăţilor comerciale.

FOTO: wikipedia.org
FOTO: wikipedia.org

Comisia va trimite, în cazul României, un aviz motivat, care constituie a doua etapă din procedura privind încălcarea dreptului comunitar prevăzută la articolul 226 din Tratatul european.

În absenţa unui răspuns satisfăcător în termen de două luni, Comisia poate deferi cazul României Curţii Europene de Justiţie. Luna aprilie 2008 fusese termenul-limită de transpunere a directivei.

Directiva de modificare a regimului de constituire, menţinere şi modificare a capitalului societăţilor comerciale a fost adoptată în 2006. Scopul acesteia este de a facilita majorarea de capital şi de a simplifica restructurarea acţionariatului în cadrul societăţilor cu răspundere limitată.

Directiva dă statelor membre posibilitatea, în anumite condiţii, de a exonera societăţile comerciale de la cerinţele specifice de raportare şi de a facilita restructurarea proprietăţii asupra capitalului. De asemenea, aceasta prevede garanţii armonizate pentru creditori în contextul reducerii capitalului.

Această directivă modifică cea de-a doua directivă în materie de drept al societăţilor comerciale din 1976 care coordonează dispoziţiile naţionale referitoare la constituirea societăţilor cu răspundere limitată, cerinţele minime de capital, distribuirile către acţionari, precum şi majorările şi reducerile de capital.

Cea de-a doua directivă privind dreptul societăţilor comerciale din 1976 stabileşte condiţiile pentru a garanta menţinerea capitalului societăţilor comerciale în interesul creditorilor. Mai mult, aceasta protejează acţionarii minoritari şi stabileşte principiul conform căruia toţi acţionarii care ocupă aceeaşi poziţie beneficiază de un tratament egal.

Alături de România, Belgia, Spania, Luxemburg şi Portugalia sunt vizate, de asemenea, de a doua etapă a procedurii de infringement în legătură cu aceeaşi problemă.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro