Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

România poate produce energie din resurse regenerabile de trei ori mai mult

România poate produce energie din resurse regenerabile mult peste necesităţile imediate şi angajamentele impuse de UE, iar până în 2020 resursele alternative ar putea fi de trei ori mai mari faţă de 2005, a declarat preşedintele IRE, Jean Constantinescu.

"România poate produce energie din resurse regenerabile mult peste necesităţile imediate şi angajamentele impuse de UE. Resursele alternative sunt din belşug în România faţă de media europeană. Până în anul 2020 le putem multiplica de trei ori faţă de anul 2005", a declarat Jean Constantinescu, în cadrul unei conferinţe cu tema "Eficienţa energetică, condiţie esenţială pentru o dezvoltare durabilă".

Dacă în anul 2005 resursele pe bază de biomasă folosite erau de 32,2 TWh, potenţialul pentru 2020 este de 88,3 TWh. În ceea ce priveşte energia geotermală în 2005 au fost folosiţi 0,4 TWh, iar în 2020 România ar putea folosi 1,9TWh, a adăugat acesta.

Referitor la investiţiile care se fac în sursele alternative, preşedintele IRE spune că iniţial era stabilit ca banii din amenzile din domeniu să ajungă la cercetare şi investiţii, însă ulterior a apărut o hotărâre de Guvern "prin care banii nu mai ajung la cele două domenii ci se întorc la furnizori".

Acesta a menţionat că ar fi necesar să se înfiinţeze un ghişeu unic pentru autorizaţii: mediu, MIRA, autorităţi locale, ANRE, etc.
Jean Constantinescu a subliniat că avem nevoie de tehnologii noi în unităţi mici şi distribuite, de înaltă eficienţă (pe gaze) care se ajută reciproc cu sursele alternative. În opinia sa aceasta ar fi principala dezvoltare în sectorul energiei electrice, (şi energiei nucleare, în funcţie de disponibilitatea de combustibil).

Sursa: NewsIn
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro