Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

România pleacă în străinătate. Aproape 400.000 de români au plecat la muncă în alte state

Lipsa oportunităţilor de angajare şi dorinţa de a-şi asigura un trai decent sunt principalele motive care îi determină pe români să-şi caute de lucru în străinătate. Numărul românilor plecaţi la muncă în afara ţării, în primele nouă luni ale acestui an, a ajuns la aproape 400.000 de persoane.

Portretul-robot al românului care își schimbă meseria: bărbat din mediul urban, cu vârsta de sub 24 de ani și cu studii superioare
Portretul-robot al românului care își schimbă meseria: bărbat din mediul urban, cu vârsta de sub 24 de ani și cu studii superioare / FOTO: wordpress.com

Aproape 140.000 de români au obţinut un contract de muncă în străinătate prin intermediul agenţiilor de recrutare, un număr similar au plecat pe cont propriu, peste 102.000 de persoane prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) şi alte câteva mii cu ajutorul Oficiului European pentru Selecţia Personalului (EPSO).

"Numărul celor care au aplicat pentru un loc de muncă în străinătate a ajuns, în luna noiembrie, la aproape 500.000. Dintre aceştia aproape 140.000 au semnat un contract de muncă. Cei mai mulţi au aplicat pentru un job în construcţii, peste 125.000", spune Sonia Dan, PR Coordinator la Tjobs, portal care reuneşte ofertele de angajare în străinătate a peste 400 de agenţii de recrutare.

Potrivit acesteia, peste 84.000 de români şi-au căutat de lucru în Marea Britanie, 73.000 în Germania, aproape 55.000 în Italia şi peste 34.000 în Franţa. Românii au mai fost interesaţi de ofertele de muncă din Spania (31.000), Norvegia (peste 29.000), Cipru (25.000), Grecia 25.000 şi Danemarca 18.500.

Dragomir Simion lucrează în Anglia din 2008. A fost şofer de taxi, iar acum munceşte ca şofer pentru o firmă din domeniul farmaceutic. Revenirea în ţară nu intră în planurile sale de viitor, mai ales că salariul îi permite să uite de grija zilei de mâine.

"Nu intenţionez să mă întorc în ţară, cel puţin nu în viitorul apropiat. Aici nu trebuie să mă gândesc tot timpul la cum voi reuşi să îmi plătesc ratele şi să-mi satisfac necesităţile. Salariul îmi acoperă toate cheltuielile, ba chiar reuşesc să îmi permit şi alte lucruri", afirmă Simion.

Daniela Necefor, managing partner al firmei de executive search (recrutare la nivel de middle şi top management) Total Business Solutions spune că salariul, dar şi condiţiile de pensionare, sistemul de asigurări sociale şi medicale sunt motivele pentru care pleacă tot mai mulţi români.

"Condiţiile de lucru, sistemul de asigurări sociale şi medicale sunt incomparabile cu cele din România, iar salariul de zece ori mi mare decât în ţară", spune Anda Badea, funcţionar la Curtea Europeană de Conturi din Luxemburg.

Potrivit lui Alin Ghizăşan, reprezentant al Euroconcurs.ro, site care promovează pe piaţa românească locurile de muncă vacante din cadrul instituţiilor europene, anual câteva mii de români obţin un post într-o instituţie UE.

Salariile lunare în cadrul instituţiilor europene pornesc de la 2.500 de euro şi pot ajunge la 17.000 de euro pe lună, în funcţie de gradul de specializare şi poziţia ocupată. Conform datelor Comisiei Europene, România şi Bulgaria trebuie să ocupe 1.058 de posturi în cadrul instituţiilor europene până în 2011.

Cei mai mulţi români pleacă să muncească în agricultură şi hoteluri şi restaurante

Prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), românii au două posibilităţi de a pleca în străinătate, fie prin acordurile bilaterale, pe care România le-a semnat cu ţările europene, fie prin reţeaua de recrutare online EURES.

Astfel, numărul persoanelor care au obţinut un contract de muncă în străinătate prin aplicarea prevederilor acordurilor bilaterale privind circulaţia forţei de muncă dintre România şi alte state a fost de 101.741 de persoane.

Liliana Bogdan, şef serviciu Comunicare şi Secretariatul Consiliului de Administraţie al ANOFM, spune că majoritatea au plecat în Germania (101.728).

"Aproape 94.000 de persoane au plecat la muncă în Germania în agricultură şi peste 3.300 au mers să lucreze în hoteluri şi restaurante. Românii plecaţi la muncă în această ţară au mai obţinut contracte de muncă în industrie, servicii, menaj şi sectorul medical", precizează Liliana Bogdan.

România mai are acorduri bilaterale privind circulaţia forţei de muncă şi cu Elveţia şi Franţa, state în care au mai plecat la muncă doar trei şi respectiv zece români.

În acelaşi timp, în primele nouă luni ale acestui an, un număr de 1.324 de persoane au plecat la muncă în străinătate prin reţeaua EURES. Potrivit ANOFM, cele mai solicitate ţări au fost Spania, Italia şi Marea Britanie.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro