Şanse minime pentru pacienţii care au nevoie de transplant de organe în România. Potrivit unui raport al Parlamentului European, ţara noastră este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa transplanturilor, cu 0,5 donatori la un milion de locuitori.
La orizont se întrevede totuşi o minimă speranţă pentru că oficialii de la Bruxelles lucrează la elaborarea unei directive care să ducă la creşterea numărului de donatori.
Din datele Comisiei de Transplanturi a Consiliului Europei, cel puţin 12 europeni mor zilnic în aşteptarea unui transplant. Pentru a reduce numărul deceselor, miniştrii Sănătăţii din Uniunea Europeană pregătesc o directivă a calităţii şi securităţii în donarea şi transplantul de organe.
Se are în vedere stoparea traficului de organe umane şi a "turismului de transplanturi", iar sistemul donaţiilor să fie bazat pe altruism.
De asemenea, oficialii europeni vor ca directiva să prevadă şi măsurile de combatere a traficului de organe, atât de răspândit în lume. De exemplu în Spania, care este lider mondial în transplantul de organe, există cetăţeni care cumpără din China organul de care au nevoie şi tot acolo suportă şi operaţia. Asta pentru că listele de aşteptare sunt încă o problemă până şi în Spania.
În sprijinul directivei, Parlamentul European a redactat un raport în care se cer norme comune pentru transplantul de organe în statele comunitare. Conform raportului, în timp ce Spania are 34,6 donatori la fiecare milion de locuitori, România are doar 0,5.
Pentru a da şanse mai mari pacienţilor aflaţi în căutare de organe, Uniunea Europeană doreşte să creeze un spaţiu comun pentru transplanturi, cu un sistem de garanţii şi calitate, bazat pe cooperarea între state. Pentru reuşita proiectului este nevoie în primul rând de armonizarea legislaţiilor. Spaniolii propun şi o soluţie. Fiecare cetăţean european să aibă posibilitatea de a deveni potenţial donator, odată cu preschimbarea documentului de identitate sau a carnetului de conducere.
România ocupă ultimul loc în UE în privinţa trasplantului de organe
În România sunt 0,5 donatori de organe la un milion de locuitori.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M