Directorul Insitutului de Boli Infecţioase din Bucureşti, Adrian Streinu Cercel, susţine că virusul ar putea să reapară în această toamnă, iar autorităţile trebuie să ia măsuri încă de acum.

Specialiştii au ajuns la concluzia că este posibilă reapariţia focarelor de aviară, pentru că virusul dispare abia după doi ani. Gripa aviară a fost confirmată pe teritoriul ţării noastre în toamna anului trecut, la începutul lunii octombrie.

Iniţial, virusul şi-a făcut apariţia în zona Deltei Dunării, iar apoi s-a extins treptat către sud şi est afectând mai multe judeţe.

Şi în acest an, România s-a confruntat în perioada mai-iunie, cu o nouă criză a gripei aviare, când au fost confirmate peste 120 de focare.