Olimpiada Culturală a României aduce în capitala Chinei, între 19 şi 26 iulie, diverse manifestări artistice, printre care o expoziţie de artă contemporană, un concert de muzică românească susţinut de Cvartetul Arcadia din Cluj-Napoca, un concert al trupei de jazz Hariclea&Romanian All Stars Band, spectacole ale unor ansambluri folclorice, precum şi spectacolul de dans "Urban Kiss", semnat de Răzvan Mazilu.

Manifestările româneşti la Beijing vor avea loc în trei puncte: clubul The Bed, frecventat de artiştii chinezi, spaţiul multifuncţional Song şi Casa României. Aceasta din urmă este destinată manifestărilor cu specific naţional şi va găzdui, printre altele, o expoziţie de costume populare, covoare, ceramică şi obiecte din lemn, de la Muzeul Satului din Bucureşti. Tot aici va concerta Cvartetul Arcadia, care va interpreta lucrări din repertoriul românesc, aparţinând lui George Enescu sau Pascal Bentoiu, iar câteva ansambluri folclorice vor susţine spectacole de muzică şi dansuri populare.

Programul realizat şi finanţat de Ministerul Culturii şi Cultelor beneficiază de un buget de 1 milion de lei.

Ministrul Adrian Iorgulescu. a anunţat că preşedintele României, Traian Băsescu va participa la evenimentele Olimpiadei Culturale a României la Beijing.