Noul telefon multifuncţional lansat de Apple în Statele Unite la finalul săptămânii trecute, nu va ajunge prea curând în România. Surse citate de Financial Times susţin că, pentru început, mobilul va fi lansat doar în trei ţări europene: Marea Britanie, Germania şi Franţa.
Compania Apple nu a anunţat însă deocamdată cu cine va colabora pe piaţa europeană, de unde şi numeroase speculaţii. Presa germană dă ca sigură cooptarea firmei T Mobile, în timp ce Financial Times indică drept potenţial partener compania britanică O2, dar numai pentru clienţii din Marea Britanie. Telefonul va costa echivalentul a aproximativ 550 de dolari.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M