Delegaţia României a revenit în ţară după participarea la Campionatele Europene de Karate din Rusia. România şi-a păstrat poziţia de lider al ierarhiei continentale, pe care o deţine din 1996, obţinând mai mult de jumătate dintre titlurile puse în joc la seniori şi tineret.

Delegaţia României, condusă de sensei Dan Stuparu, s-a întors în ţară cu un număr de 49 de medalii cucerite la toate categoriile de vârstă ale Campionatelor Europene de Karate din Rusia.

"Suntem mulţumiţi, obosiţi, dar satisfăcuţi că ne-am îndeplinit obiectivul de a ne păstra numărul unu european pe care îl avem din 1996", a declarat sensei Stuparu.

"În total am câştigat 21 de medalii de aur, adică mai mult de 50 la sută din total", a mai spus Stuparu, preşedintele Federaţiei Române de Karate Tradiţional.

Cornel Muşat şi-a dublat titlul mondial şi cu cel european.

"Bătaia a fost una pe cinste şi mă bucur că am păstrat titlul european la kumite, dar şi de alte rezultate obţinute cu colegii mei", a declarat Muşat.