Spania şi Italia sunt doar două dintre ţările unde România "exportă" personal medical. Dacă e să facem comparaţii la capitolul salarii, România pierde din start. În Spania, un medic specialist poate câştiga 4000 de euro. Şi în Italia medicii români sunt foarte apreciaţi. Petru Kovacs este de 28 de ani plecat din România. Are propriul său cabinet stomatologic chiar în centrul Romei.

La ora 10 dimineaţa, sala de aşteptare din cabinetul doctorului Kovacs este deja plină. Majoritatea sunt imigranţi români pentru care medicul face reducere de 50 la sută. A început greu, cu un cabinet mai mic deschis printr-un credit. Medicul cunoaşte situaţia absolvenţilor de medicină din România, dar este sceptic în privinţa imigraţiei.

"Am văzut că sunt foarte mulţi români ceruţi în Anglia şi Irlanda. Salariile aici în Italia nu sunt totuşi foarte mari, un medic ajunge să aibă cât o infirmieră", susţine stomatologul român.

O poveste diferită am găsit în Spania.
Un medic român care lucrează în Spania, poate câştiga de 7 - 8 ori mai mult decât în ţară. Spre exepmplu, într-un spital din centrul Madridului un medic rezident poate câştiga până la 1900 de euro, fără a lua în calcul gărzile pe care le face.

Raluca Oancea este un exemplu clasic al tânărului care vrea mai mult. Şi-a făcut rezidenţiatul în Spania şi acum lucrează ca medic specialist în analize medicale. Raluca recunoaşte că s-ar întoarce în România doar dacă salariile din sistemul medical ar creşte.