România este încă o democraţie fragilă. Aşa arată, cel puţin, raportul organizaţiei "State of World Democracy 2006".

Clasamentul foloseşte patru indicatori - respectarea drepturilor omului, libertatea politică, libertatea de exprimare şi corupţia în administraţia publică. În aceste domenii, România nu respectă legislaţia internă şi internaţională la standarde acceptabile, arată raportul.

Ţara noastră este pe locul 62 din 150 la indicele general al democraţiei şi la libertatea presei, cu mult în urma unor ţări precum Botswana şi Ghana, dar şi în urma Serbiei şi Bulgariei.

În privinţa corupţiei, raportul ne plasează pe locul 73. Acest lucru înseamnă că, în pofida cuvintelor de laudă venite din partea Comisiei Europene, România se află în categoria democraţiilor fragile. Este una dintre ţările care se află pe direcţia consolidării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dar care mai au ceva drum de parcurs până la atingerea obiectivului, dacă nu cumva, între timp, eşuează.

Bulgaria figurează în raportul realizat de World Audit ca fiind o democraţie mult mai consolidată decât cea românească. Potrivit criteriilor folosite în formularea raportului "State of World Democracy 2006", numai 40 de ţări din 150 monitorizate pot fi numite democraţii adevărate. Locurile de frunte le ocupă Finlanda, Danemarca, Noua Zeelandă, Suedia şi Elveţia. Clasamentul este realizat pe baza informaţiilor furnizate de Transparency International.