Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

România, avertizată de la Bruxelles pentru taxa de primă înmatriculare

Comisia Europeană a dat un ultimatum României, în legătură cu taxa auto de primă înmatriculare. Scrisoarea de notificare pe care Bruxellesul o va trimite Executivului de la Bucureşti reaminteşte că, dacă taxa nu va fi modificată în patru luni, ţara noastră riscă să ajungă în faţa Curţii Europene de Justiţie.

România va fi obligată să plătească o amendă usturătoare. În primele două luni ale anului, statul român a încasat 10 milioane de euro din taxa de primă înmatriculare.

Ministrul Mediului, iniţiatorul taxei, consideră că România ar putea scăpa basma curată, dacă nivelul taxei va fi redus. Sulfina Barbu, ministrul Mediului, a declarat: "Sunt convinsă că ministerul de Finanţe va veni cu o soluţie. Oricum, eu cred că taxa e bună pentru mediu, dar trebuie să fie suportabilă pentru consumator."

Oficiali din Ministerul Integrării susţin că ministerul Finanţelor pregăteşte un nou proiect, pe care-l va negocia, luna viitoare, cu Comisia Europeană. Şeful Departamentului pentru Afaceri Europene crede că cei care au plătit deja taxa îşi vor recupera banii.

Dacă un cumpărător de rând se poate plânge că a dat bani mai mulţi sau nu a mai cumpărat un autoturism, pe unii comercianţi taxa de înmatriculare i-a adus în pragul falimentului.

Efectele sunt vizibile în statistici. În primele două luni ale anului, vânzările au scăzut aproape la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a lui 2006.

Vânzări la autoturismele second hand


ianuarie - februarie 2006 - 13.000 unităţi
ianuarie - februarie 2007 - 7.000 unităţi

ianuarie - februarie 2007 - 35 mil. RON încasaţi din această taxă
SURSA:MAI, MFP

În funcţie de capacitatea cilindrică şi de vechimea autoturismului, taxa de primă înmatriculare poate ajunge şi la 9.000 de euro.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro