Federaţia Română de Fotbal, împreună cu sponsorul său tehnic, au lansat, luni, un tricou dedicat amicalului România - Argentina, programat pe 10 august, când ar urma să fie inaugurată Naţional Arena.
Tricourile sunt roşii, iar grafica lor îmbină culorile drapelurilor celor două ţări, roşu, galben şi albastru, cel al României, şi alb şi albastru deschis, al Argentinei. "Prezentă atât pe faţa, cât şi pe spatele tricoului, această grafică creează un design remarcabil şi distinctiv", se arată într-un comunicat postat pe site-ul FRF.
Pe spatele tricourilor sunt imprimate numele ambelor ţări, precum şi data evenimentului.
"Împreună cu adidas am dorit să le aducem fanilor un motiv în plus de bucurie pe 10 august. În ziua meciului, sperăm
ca fiecare suporter sa fie mândru că poartă însemnele echipei naţionale şi să simtă că face parte din echipa României, chiar dacă «joacă» în tribune", a declarat preşedintele FRF, Mircea Sandu.
Tricourile vor putea fi achiziţionate începând de marţi, din magazinele adidas, la preţul de 98 de lei. Cei care vor cumpăra tricouri în perioada 26 iulie - 7 august, vor participa la o tragere la sorţi care le poate aduce bilete la meciul România - Argentina.
Amicalul România - Argentina este însă sub semnul întrebării, după ce federaţia argentiniană a cerut FIFA să amâne meciul, motivând că nu ar putea avea la dispoziţie jucătorii, din cauza refuzului cluburilor de a-i lăsa la naţională. O reprogramare a meciului în acest an este puţin probabilă, având în vedere calendarul FIFA foarte încărcat. Astfel, naţionala Argentinei ar putea veni în România, însă cu o echipă fără vedete.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M