România va primi 500 de milioane de euro pentru dezvoltare rurală în 2007, din totalul fondurilor europene de 7,5 miliarde de euro, alocate de UE acestui sector, a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), Dănuţ Apetrei.

"Important este că solicitările primite să acopere aceste fonduri, pentru că plăţi efective vor fi foarte puţine în 2007", a declarat Dănuţ Apetrei. Acesta a precizat că în ceea ce priveşte dezvoltarea rurală se menţine regula programului SAPARD, potrivit căreia finanţarea unui proiect se poate face în termen de doi ani, din momentul în care proiectul este declarat eligibil.

Modul de utilizare a fondurilor europene alocate dezvoltării rurale este stabilit de Planul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR). Acest plan de gestionare a banilor europeni prevede că vor exista patru axe prioritare.

În viziunea autorităţilor române, cea mai mare pondere a fondurilor europene, anume 45%, se va aloca primei axe, referitoare la creşterea competivităţii agricole şi forestiere. Aceşti bani vor fi destinaţi pentru înfiinţarea grupurilor de producători, pentru procesarea produselor agricole şi silvice sau pentru investiţii în exploataţii.

Suma mare alocată acestei axe este justificată de obiectivul Ministerului Agriculturii de a transforma fermele de semi-subzistenţă în exploataţii viabile din punct de vedere comercial, astfel încât sectorul agricol să facă faţă cerinţelor unei pieţe europene.
"În cel mai optimist caz, Planul Naţional pentru Dezvoltare Rurală va fi aprobat de Uniunea Europeană în luna iunie, dar vom primi proiecte începând cu luna aprilie, pentru că durează destul de mult evaluarea acestora", a spus Apetrei.

"Absorbţia fondurilor europene nu reprezintă o problemă, dar ne dorim o diminuare a birocraţiei, astfel încât beneficiarul să dispună mai uşor de aceşti bani", a declarat Dănuţ Apetrei. Acesta a precizat că vor exista mai multe măsuri în acestă direcţie, printre care posibilitatea ca solicitantul să depună proiectul la oficiul judeţean, nu la cel regional, ca până acum.

Pe cele două componente, subvenţii şi dezvoltare rurală, România va primi de la Uniunea Europeană (UE), în perioada 2007-2013 fonduri în valoare de peste 12 miliarde de euro.
În subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) funcţionează două agenţii de plăţi care vor gestiona fonduri comunitare. Este vorba despre Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA), respectiv Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit(APDRP).

Pentru dezvoltare rurală, Uniunea Europeană va aloca României 7,5 miliarde de euro, în perioada 2007-2013.

Foto arhivă