Reprezentativa de rugby a României a obţinut doar un rezultat de egalitate, 21-21, sâmbătă, cu Rusia, în Cupa Europeană a Naţiunilor şi a ratat şansa de a ocupa locul doi în competiţie, care asigură calificarea directă la Cupa Mondială din 2011.
Rezultatul de sâmbătă, de la Soci, asigură în schimb Rusiei prezenţa la turneul final de anul viitor. Rămâne de văzut dacă ruşii se vor califica de pe locul 1, pentru care sunt în luptă cu Georgia.
"Stejarii" au condus cu 3-0 Rusia, care a revenit apoi şi s-a desprins la 18-3. Scorul pauzei a fost 18-8, după ce românii au reuşit un eseu.
În partea secundă, "stejarii" au revenit, dar Rusia a punctat din nou, pentru 21-18, iar până la final românii au mai reuşit doar să egaleze din nou, rezultat insuficient însă pentru a ajunge la Cupa Mondială.
România luptă cu Portugalia pentru locul 3 în Cupa Europeană a Naţiunilor, care duce în Recalificările CM. Pentru a fi siguri că vor mai primi încă o şansă, "stejarii" trebuie să câştige următoarele două meciuri, cu Portugalia şi Georgia.
La Soci, România a punctat prin Vlaicu (o lovitură de penalitate), Botezatu (un eseu), Calafeteanu (2 lovituri de penalitate, o transformare) şi Dimofte (un eseu).
România a ratat calificarea directă la CM de rugby
PUBLICAT
Sâmbătă, 27 Februarie 2010 16:50
ACTUALIZAT
Duminică, 28 Februarie 2010 00:03
SURSA
REALITATEA.NET
Singura şansă a României pentru a juca în Recalificările pentru CM este să ocupe locul trei în Cupa Europeană a Naţiunilor.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M