Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că România a decis să oprească temporar furnizarea de informaţii Rusiei în cadrul obligaţiilor ce revin din implementarea Tratatului privind Forţele Convenţionale în Europa (CFE), hotărârea fiind o contramăsură faţă de Federaţia Rusă.
"România a anunţat adoptarea de contramăsuri faţă de Federaţia Rusă privind implementarea Tratatului privind Forţele Convenţionale în Europa", spune MAE într-un comunicat. Anunţul a fost făcut marţi, la Viena, în cadrul unei reuniuni a Grupului Consultativ Comun.
"Contramăsurile adoptate de România au menirea de a determina acest stat să revină la implementarea obligaţiilor care derivă din Tratatul CFE, după 4 ani de la decizia Federaţiei Ruse de a suspenda implementarea acestui tratat internaţional (12 decembrie 2007). Decizia autorităţilor de la Bucureşti se referă la: încetarea transmiterii de informaţii Federaţiei Ruse cu ocazia schimbului anual de date (15 decembrie); încetarea furnizării de notificări Federaţiei Ruse; neacceptarea de inspecţii care ar putea fi solicitate de Federaţia Rusă", spune MAE.
România va continua să implementeze prevederile Tratatului CFE faţă de celelalte state părţi, în număr de 28, mai explică MAE. "Decizia are caracter temporar, până la revenirea Federaţiei Ruse la implementarea Tratatului", mai spune ministerul.
Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale din Europa reglementează cantitatea de armament convenţional din cinci categorii - tancuri de luptă, vehicule blindate, artilerie grea, avioane şi elicoptere de luptă - pe care o deţineau statele NATO şi cele membre ale Pactului de la Varşovia, notează Mediafax.
În contextul extinderii NATO, Federaţia Rusă a suspendat, la 12 decembrie 2007, aplicarea Tratatului CFE, deşi acţiunea de suspendare nu este prevăzută de Tratatul CFE. România şi-a exprimat la acel moment regretul faţă de decizia Rusiei.
Săptămâna trecută, pe 23 noiembrie, Statele Unite au decis să nu mai respecte obligaţiile faţă de Rusia conform termenilor Tratatului privind forţele convenţionale din Europa (CFE), pe care Moscova l-a suspendat încă din 2007.
"După patru ani în care Rusia nu a pus în aplicare acest Tratat şi după eforturi repetate (...) pentru salvarea documentului, noi considerăm importantă luarea unor contramăsuri împotriva Rusiei", explica purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.
Potrivit acesteia, "mai mulţi aliaţi din cadrul NATO, dacă nu toţi, vor lua măsuri similare", ceea ce înseamnă că Tratatul va fi anulat.
Decizia Statelor Unite intervine pe fondul disensiunilor dintre Washington şi Moscova legate de instalarea unor elemente antibalistice americane în ţări europene.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M