România
a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru
tratamente inumane şi degradante, aplicate de poliţişti în cazul unui
bărbat care a fost bătut în mod repetat, uneori până la pierderea
cunoştinţei, relatează AFP.
Faptele datează
din ianuarie 1996, când Florin Georgescu, pe atunci în vârstă de 30 de
ani, a fost plasat în detenţie provizorie pentru escrocherie şi fals.
Închis prima dată timp de trei luni, el spune că a fost bătut în prima
lună de către poliţişti cu feţele acoperite, dar şi de alţi deţinuţi,
care, potrivit plângerii sale, au acţionat la ordinul anchetatorilor.
Potrivit plângerii, Georgescu a fost obligat, sub ameninţarea cu
moartea, să se aplece în faţă cu mâinile legate în spatele genunchilor,
în cursul interogatoriilor care aveau loc noaptea. Anchetatorii îl
agăţau apoi cu capul în jos, lovindu-l peste mâini şi picioare.
Aceste fapte se repetau la fiecare două-patru zile, a spus Georgescu.
El a povestit că a fost dus în birouri pentru a fi lovit la spate şi în
cap cu tije de metal şi că o dată a fost insultat şi lovit de
anchetatori timp de două ore, până şi-a pierdut cunoştinţa. Potrivit
bărbatului, anchetatorii i-au încurajaţi pe ceilalţi deţinuţi să-l
violeze şi să-l forţeze să mănânce alimente pe care se urinase.
Potrivit Curţii, care s-a bazat pe raportul medical stabilit la o lună
după fapte, relele tratamente au fost într-adevăr comise şi au fost
"suficient de grave" pentru a constitui o încălcare a articolului 3 al
Convenţiei europene a drepturilor omului. Judecătorii au mai spus că
autorităţile române au neglijat desfăşurarea unei anchete efective
privitoare la acuzaţia de rele tratamente.
Georgescu va primit 8.000 de euro compensaţii pentru prejudiciu moral.
România a fost condamnată la CEDO pentru rele tratamente aplicate unui deţinut
Marti, 13 Mai 2008 16:26
Ultimul update: 13 Mai 2008 16:26
Ultimul update: 13 Mai 2008 16:26
| Vot: |
81
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Statul român a pierdut la CEDO 1,4 milioane de euro, în 12 procese din ultimele două luni
Duminica, 16 Decembrie 2007 13:29 - România se află pe locul doi în Europa în privinţa proceselor la CEDO
Vineri, 30 Noiembrie 2007 06:45
Comentariile cititorilor
2. ex detinut
Miercuri, 14 Mai 2008 15:06
| Raspunde la comentariu
1. dan
Marti, 13 Mai 2008 17:04


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
11 persoane au fost reţinute pentru trafic şi consum de droguri în Constanţa
Duminica, 05 Iulie 2009 16:4311 persoane au fost reţinute pentru trafic şi consum de droguri după o razie a poliţiei în staţiunile de la malul mării. Totodată, la Mamaia, 17 şoferi au fost depistaţi băuţi la volan.
Poliţiştii din Constanţa anchetaţi pentru corupţie ţineau acasă evidenţa reţelei de informatori
Duminica, 05 Iulie 2009 16:40Agenţii de circulaţie din Constanţa anchetaţi pentru fapte de corupţie ţineau acasă peste 1.000 de acte de serviciu, printre care şi caiete de evidenţă cu reţeaua de informatori ai Poliţiei, potrivit unor surse judiciare.
DNA verifică dacă Mitrea a beneficiat de "foloase necuvenite" de la Cristian Burci şi Florian Walter
Duminica, 05 Iulie 2009 14:12Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie verifică dacă fostul ministru PSD al Transporturilor, Miron Mitrea, a primit "foloase necuvenite" de la afaceriştii Cristian Burci şi Florian Walter, cercetările fiind făcute într-un...
Un bărbat care vâna ilegal într-o pădure din Olt a fost împuşcat
Duminica, 05 Iulie 2009 12:12Partidă de braconaj sfârşită tragic într-o pădure din judeţul Olt. Un vânător a fost împuşcat de colegul său , din greşeală, şi a decedat. Incidentul s-a produs duminică, în jurul orei 4 dimineaţa, într-o pădure din...
Pacepa a fugit din ţară pentru că Ceauşescu l-a obligat să obţină un element pentru fabricarea bombei atomice, spune L. Hossu Longin
Duminica, 05 Iulie 2009 11:13Lucia Hossu Longin afirmă că generalul Ioan Mihai Pacepa, fostul şef al Securităţii, a cerut azil politic în Statele Unite pentru că nu a mai suportat greutatea ultimei misiuni date de Nicolae Ceauşescu.
Cele mai CITITE din Justiţie
- Pacepa a fugit din ţară pentru că Ceauşescu l-a obligat să obţină un element pentru fabricarea bombei atomice, spune L. Hossu Longin (1916)
- Judecătoria Piteşti şi-a declinat competenţa în dosarul permisului primarului Popescu Piedone (1498)
- Un bărbat care vâna ilegal într-o pădure din Olt a fost împuşcat (1191)
- Ion Bazac, ministrul Sănătăţii, este verificat de ANI (983)
- Procesul lui Becali, amânat pentru că europarlamentarul este plecat la Monte Carlo (896)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Duminică, pentru prima dată din 1994, justiţia românească nu şi-a sărbătoreşte ziua (3.84/5)
- Procesul lui Becali, amânat pentru că europarlamentarul este plecat la Monte Carlo (3.8/5)
- 11 persoane au fost reţinute pentru trafic şi consum de droguri în Constanţa (3.64/5)
- Deţinutul evadat, vineri, din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Codlea, a fost prins (3.44/5)
- Judecătoria Piteşti şi-a declinat competenţa în dosarul permisului primarului Popescu Piedone (2.32/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Procesul lui Becali, amânat pentru că europarlamentarul este plecat la Monte Carlo (24)
- Judecătoria Piteşti şi-a declinat competenţa în dosarul permisului primarului Popescu Piedone (19)
- Ion Bazac, ministrul Sănătăţii, este verificat de ANI (10)
- Graficul vizitelor lui Becali la poliţie va fi modificat în funcţie de activitatea de europarlamentar (4)
- DNA verifică dacă Mitrea a beneficiat de "foloase necuvenite" de la Cristian Burci şi Florian Walter (4)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
C. Guşă: Emil Boc habar nu are de economie. În jurul lui nu veţi găsi oameni calificaţi din punct de vedere economic
Duminica, 05 Iulie 2009 23:12"Nimeni n-a fost preocupat să pregătească economia României şi pentru criză aşa cum se cuvine, să producă şi pentru criză, să trăim şi în criză, pentru că suntem la un pas de colaps", a spus, la Realitatea TV, Cozmin...
- Ridzi: Comisia de anchetă din Parlament s-a transformat într-un circ, într-un show politic
- Rezultatele examenului de Bacalaureat au fost afişate duminică. VEZI AICI CE NOTE AI LUAT!
- 11 hipermarketuri din Capitală au fost amendate în urma controalelor făcute de ANSVSA - VEZI AICI LISTA
- Ultima tranşă de uraniu din România a fost evacuată. Doi jurnalişti americani au participat la operaţiune - VEZI GALERIA FOTO
- Băsescu este unul dintre cei mai de succes politicieni din acest an, potrivit presei ruse
- Traian Băsescu a refuzat să bea ţuică la o serbare câmpenească
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
"Garsonieră cu grădină", primul proiect gândit după "Prima Casă"
Astazi, ora 07:25Dezvoltatorul imobiliar South Pacific, deţinut în proporţie de 50% de fondul american Warburg Pincus, lansează în acest an un proiect-pilot, ce va cuprinde 80 de garsoniere cu grădină, pe sistemul caselor înşiruite, la un preţ...
- Fourmont: Dacia creşte cu 15% în Europa, unde piaţa scade tot cu atât
- Pariul cu francul elveţian, necâştigător pentru împrumutaţi
- Topul celor mai luxoase hoteluri din lume
- Criza schimbă profilul clientului de Ferrari
- Madonna i-a adus un omagiu lui Michael Jackson - VEZI VIDEO
- Doi studenţi din Coasta de Fildeş au ajuns la spital după ce au fost bătuţi de cinci bărbaţi
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 05.07 | 06.07 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 28 °C | 27 °C |
| Bacău | 24 °C | 27 °C |
| Braşov | 26 °C | 30 °C |
| Cluj Napoca | 26 °C | 29 °C |
| Constanţa | 28 °C | 27 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3998 USD
| 1 EUR | 4.2036 RON |
| 1 USD | 3.0031 RON |
| 1 GBP | 4.9093 RON |
| 1 CHF | 2.7573 RON |
| 100 HUF | 1.5482 RON |
| 100 JPY | 3.1313 RON |
| 1 BGN | 2.1493 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
