Suma reprezintă o cincime din valoarea unui împrumut total de 120 milioane de dolari acordat de BIRD pentru finanţarea unui program de închidere a minelor, scrie agerpres.ro.
"Confirmăm anularea a 31,089 milioane de dolari şi, prin urmare, reducerea sumelor împrumutului de la 120 milioane de dolari la 88,91 milioane de dolari", se arată într-o scrisoare a MFP către BIRD.
"Anularea (...) este urmare a celor convenite împreună cu reprezentanţii BIRD şi anume că, întrucât unele lucrări pentru închiderea anumitor mine precum şi unele subproiecte din cadrul componentei de regenerare socioeconomică nu mai pot fi implementate până la 30 mai 2012, fondurile aferente trebuie anulate", precizează nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern publicat pe site-ul MFP, referitor la anularea unei părţi a împrumutului şi extinderea termenului de implementare.
Autorităţile române au cerut extinderea cu şase luni a datei limită de tragere de la 30 noiembrie 2011 la 30 mai 2012, ceea ce va permite "finalizarea lucrărilor începute şi nefinalizate", potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ.
Acordul de împrumut cu BIRD a fost semnat în ianuarie 2005, fondurile fiind alocate unui proiect de închidere a minelor, refacerii mediului şi regenerării socioeconomice, având ca beneficiar Ministerul Economiei.
MFP a solicitat BIRD amendarea acordului de împrumut, la cererea Ministerului Economiei, în urma reevaluării costurilor activităţilor finanţate în cadrul proiectului şi a stadiului lucrărilor.
România a anulat un împrumut de 31 de milioane de dolari de la Banca Mondială
PUBLICAT
Miercuri, 4 Ianuarie 2012 17:43
ACTUALIZAT
Miercuri, 4 Ianuarie 2012 17:43
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
dan.arsenie
O sumă de peste 31 milioane de dolari dintr-un împrumut acordat României de către Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) - divizia de investiţii a Băncii Mondiale - a fost anulată, deoarece partea română nu se poate încadra în termenul convenit, pentru care oricum a solicitat extindere, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M