România, campioana Europei la numărul de taxe şi impozite
Realitatea TV
Potrivit documentului, principalele obstacole pentru mediul de afaceri din România îl constituie nivelul fiscalităţii şi legislaţia fiscală.
Potrivit ziarului Gândul, Banca Mondială a identificat în România aproape 100 de taxe şi impozite pe care le plătesc firmele, mai mult decât dublu faţă de oricare dintre ţarile Uniunii Europene. Este vorba de 12 contribuţii sociale pe an, 12 taxe pe valoarea adăugată, impozitul pe teren, impozitul pe clădiri, impozitul pe profitul companiei, taxele de urbanism şi multe altele.
În afară de aceste obligaţii, firmele trebuie să mai plătească alte 100 de taxe neevidenţiate, aşa-numitele taxe parafiscale, adică tot felul de "tarife", "contribuţii", "comisioane" şi "timbre". Acestea sunt percepute pentru prestarea unui serviciu, precum taxe notariale, de drum, de eliberare de autorizaţii, de mediu, comisioane plătite din fondul de salarii către Ministerul Muncii.
Cele mai importante taxe şi impozite plătite de persoanele fizice sunt TVA, accizele la ţigări, alcool, carburanţi, cafea, impozitul pe venit şi pe proprietăţi, contribuţiile la bugetele sociale, dar şi diferite alte plăţi pentru servicii. În alte ţări, cum ar fi Suedia, firmele plătesc doar două taxe. Cel mai aproape de noi se situează Polonia, cu 40 de taxe şi impozite.
Ministerul Finanţelor estima că, în total, contribuabilii români, persoane juridice şi fizice, plătesc 420 de taxe şi impozite.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Automobilul cu soba cu lemne exista si circulă
Jurnal Realitatea Tv Cluj 16.02.2012 ora 20.15
Surprins în timp ce se uita în decolteul...
Clujul in Realitate 16.02.2012
Pasari moarte au fost gasite la Constanta
Pasari moarte la Constanta








Feedback

