Cinci români, alături de zece cetăţeni italieni, au fost audiaţi miercuri de un tribunal din Verona, într-un proces în care sunt acuzaţi de pedofilie.

Românii sunt învinuiţi că în 2005 au dus la Verona şase minori, pe care i-au obligat să întreţină relaţii sexuale cu italieni. Potrivit poliţiştilor, ei au câştigat sute de mii de euro. Cei cinci români sunt din judeţele Mehedinţi şi Gorj.

Acuzaţiile pe care le au de înfruntat atât ei, cât şi italienii sunt pedofilie, acte sexuale cu minori, perversiuni sexuale şi complicitate la aceste infracţiuni. La ancheta din Italia a participat şi un ofiţer al Poliţiei Române, care a fost prezent la audieri, ca interpret.