Românca ucigaşă a fondatorului comunităţii Taize a fost înjunghiată de 17 ori cu un cuţit
Românca închisă pentru că l-a ucis în 2005 pe preotul Roger, fondatorul comunităţii Taize, a fost înjunghiată în noaptea de marţi spre miercuri într-un centru medical specializat din Chartreuse, relatează presa franceză.
Românca care l-a ucis în 2005 pe preotul Roger de la Taize a fost înjunghiată în centrul medical Chartreuse din Franţa. Luminiţa Solcan are 41 de ani. Faptele au fost comise în centrul medical în care românca se afla din 2005, la ordinul instanţei. Femeia a fost atacată cu un cuţit de colega ei de cameră şi înjunghiată de 17 ori, în jurul orei 22.00.
Potrivit Europe 1, Luminiţa Solcan a fost stabilizată, însă medicii s-au ferit să ofere un pronostic medical clar în ceea ce priveşte viitorul: "rezervat, în funcţie de evoluţia ulterioară".
Crimă fără discernământ
Vă reamintim că românca a fost inculpată în cazul uciderii fratelui Roger, liderul spiritual al comunităţii ecumenice de la Taizé, Franţa, în decembrie 2007.
Două dintre cele trei expertize psihiatrice efectuate au demonstrat că Solcan nu avea discernământ în momentul în care a săvârşit fapta. Justiţia franceză a decis neînceperea urmăririi penale şi a ordonat internarea româncei într-un centru specializat.
Procurorul Jean-Louis Coste a declarat că Luminiţa Solcan suferea, în momentul crimei, de o alterare totală a facultăţilor mintale. Avocatul ei va cere ca perioada în care se va afla sub supraveghere psihiatrică să o petreacă într-un centru din România.
În 16 august 2005, în faţa a zeci de credincioşi, părintele Roger a fost înjunghiat de ieşeanca în vârstă de 35 de ani chiar la Taizé. Martorii au reuşit să o imobilizeze imediat şi să o predea poliţiei.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3557 RON 





Bolnavii de cancer duc lipsa medicamentelor
Au furat 80.000 de euro ascunşi într-o oală...
Clujul in Realitate 22.02.2012 ora 20.30
"CRIN, SOMN UŞOR!": Protest inedit...
Incedii devastatoare în Botoşani
4.000 de bugetari îşi vor pierde locul de...








Feedback


Românca ucigaşă a fondatorului comunităţii Taize a fost înjunghiată de 17 ori cu un cuţit
Sunt uimita de comentariile cocalarilor care o numesc pe ea"noul roman"