Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Românca Angela Filote, singurul purtător de cuvânt est-european din noua Comisie Europeană

Întrebată cu ce dificultăţi crede că se va confrunta în calitatea sa de purtător de cuvânt al comisarului pentru extindere, Angela Filote a precizat că "principala provocare este aşa-numita oboseală a extinderii, dar şi sentimentul că lucrurile se decid deasupra capetelor cetăţenilor".

Angela Filote este singurul purtător de cuvânt est-european din CE / FOTO: gruprc.ro
Angela Filote este singurul purtător de cuvânt est-european din CE / FOTO: gruprc.ro

Comisarul european pentru extindere, cehul Stefan Fule, a ales-o pe românca Angela Filote să-i fie purtător de cuvânt, ea fiind, de altfel, singura est-europeană din echipa purtătorilor de cuvânt ai noii Comisii Europene.

"Am fost aleasă dintr-o listă scurtă de candidaţi redutabili. Sunt convinsă că oricare dintre ei ar fi fost foarte bun pentru acest post, dar s-a întâmplat să fiu eu cea aleasă. Decizia a aparţinut, într-adevăr, comisarului Fule", a declarat, pentru NewsIn, Angela Filote, care şi-a preluat postul începând de miercuri.

Întrebată cu ce dificultăţi crede că se va confrunta în calitatea sa de purtător de cuvânt al comisarului pentru extindere, Angela Filote a precizat că "principala provocare este aşa-numita oboseală a extinderii, dar şi sentimentul că lucrurile se decid deasupra capetelor cetăţenilor. Voi încerca să îmi fac treaba astfel încât să putem reda extinderii susţinerea politică şi publică de care are nevoie", a spus Angela Filote. "Cred într-o Europă multiculturală, în care ţări foarte diferite pot lucra împreună şi în care cetăţenii lor dialoghează de pe poziţii egale", a adăugat ea.

În vârstă de 43 de ani, având la bază studii de economie, noul purtător de cuvânt al comisarului pentru extindere şi-a început cariera în cadrul instituţiilor UE la Delegaţia Comisiei Europene de la Bucureşti, unde a fost şef al biroului de presă şi purtător de cuvânt în timpul mandatului lui Jonathan Scheele.

Ulterior, ea a lucrat la departamentul de comunicare al Delegaţiei Comisiei Europene din Turcia. Din 2009, Angela Filote a ocupat funcţia de adjunct al şefului Delegaţiei CE din Egipt.

 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro