Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat recursul formulat de
Rodica Culcer împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de a nu
suspenda concursul de ocupare a postului repartizat acesteia.
Pe de altă parte, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti vor lua o
decizie definitivă, pe 20 martie 2009, în procesul în care Rodica
Culcer contestă decizia televiziunii publice de modificare a
contractului său de muncă, după ce tribunalul a respins, pe 5 iunie,
acţiunea.
Tribunalul Bucureşti a decis, pe 8 septembrie, să nu suspende concursul
de ocupare a postului de şef al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport
repartizat Rodicăi Culcer, deoarece, dacă ea va câştiga procesul cu
SRTV, se va reveni la vechea reorganizare a TVR şi va fi reinvestită în
funcţia de director al Direcţiei Ştiri.
"Instanţa consideră că, în cazul în care instanţa de fond ar aprecia că
reorganizarea dispusă de societate e nelegală şi ar anula decizia
contestată, ar dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară
reorganizării societăţii şi, în consecinţă, ar reintegra reclamanta pe
postul deţinut anterior - Director al Direcţiei Ştiri şi în nici un caz
nu s-ar dispune reintegrarea reclamantei pe postul de director al
Departamentului de Ştiri, pentru a cărui ocupare se solicită
suspendarea", se arată în motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti de
a nu suspenda concursul pentru ocuparea postului de director al
Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport.
Prin urmare, dacă va avea câştig de cauză în primul proces intentat
Societăţii Române de Televiziune (SRTV), prin care cere revenirea la
vechea organizarea a Televiziunii Române, Culcer se va întoarce la
postul de director al Direcţiei Ştiri, iar postul pe care l-a primit
după reorganizare şi pentru care cere suspendarea concursului - de
director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport - va fi desfiinţat.
De asemenea, judecătorii Tribunalului Bucureşti sunt de părere că
Rodica Culcer nu va avea de suferit în nici un fel dacă vechiul post de
director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport va fi ocupat de
altcineva în perioada în care se judecă procesul ei cu SRTV.
Rodica Culcer a pierdut procesul privind suspendarea concursului pentru postul de director de ştiri
Vineri, 21 Noiembrie 2008 16:27
Ultimul update: 21 Noiembrie 2008 16:36
Ultimul update: 21 Noiembrie 2008 16:36
| Vot: |
29
|
| Foto (1) | |
Pe aceeasi tema
- Rodica Culcer a câştigat definitiv procesul cu TVR şi îşi poate relua vechile atribuţii
Marti, 10 Februarie 2009 10:24 - Rodica Culcer va reveni pe postul de director al Direcţiei Ştiri, dacă va câştiga procesul cu SRTv
Duminica, 28 Septembrie 2008 16:07 - Rodica Culcer a pierdut din nou la Tribunal procesul cu TVR pentru funcţia de director de ştiri
Luni, 08 Septembrie 2008 12:00 - Rodica Culcer a fost amânată cu o lună în procesul cu Societatea Română de Televiziune
Luni, 11 Februarie 2008 07:56
Comentariile cititorilor
1. Ady
Vineri, 21 Noiembrie 2008 20:45
| Raspunde la comentariu


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Reprezentanţii CSM şi AMR i-au cerut lui Predoiu să le arate grila unică de salarizare pentru toate categoriile bugetare
Astazi, ora 20:46Reprezentanţii CSM şi ai AMR i-au cerut ministrului Justiţiei să le arate grila unică de salarizare pentru toate categoriile bugetare, arătându-se nemulţumiţi de faptul că ar putea avea un salariu cât al unui vatman.
Înalta Curte a rămas în pronunţare pe excepţiile privind trimiterea dosarului lui Mitrea la CCR
Astazi, ora 20:34Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas, joi, în pronunţare pe excepţiile de neconstituţionalitate invocate în dosarul în care Miton Mitrea este judecat pentru infracţiuni de corupţie în legătură cu lucrările făcute...
Predoiu şi şeful CSM vor medierea conflictului din justiţie, de către preşedinte
Astazi, ora 20:06Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat astăzi la şedinţa CSM, că, dacă nu va înceta conflictul din justiţie, va cere medierea preşedintelui, la rândul său şeful CSM, Virgil Andreieş, anunţând că solicită...
Magistraţii din 94 de instanţe din ţară au protestat astăzi
Astazi, ora 18:43Preşedintele CSM, Virgil Andrieş, a declarat, în şedinţa CSM, că magistraţii din 94 de instanţe din ţară au suspendat, în această dimineaţă, activitatea pentru câteva ore, în semn de protest pentru lipsa fondurilor din...
Raportul pe justiţie pentru România va fi prezentat de Comisia Europeană la 22 iulie
Astazi, ora 18:36Comisia Europeană va prezenta la 22 iulie raportul privind evaluarea implementării mecanismului de cooperare şi verificare a justiţiei şi luptei anticorupţie din România, a declarat joi pentru NewsIn Mark Gray, purtător de...
Cele mai CITITE din Justiţie
- Judecătorii din întreaga ţară şi-au întrerupt activitatea, astăzi, între orele 9:00 şi 12:00 (4829)
- Predoiu: Fac un apel către judecători să nu mai întrerupă activitatea (1816)
- Cătălin Predoiu către Mona Pivniceru: Confundaţi sistemul juridic cu moşia personală (1606)
- Mihai Bucurenciu, urmărit internaţional în dosarul "Portbagajul", a fost reţinut (1514)
- Mama care şi-a violat copilul şi tatăl micuţului au fost arestaţi preventiv (1429)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Predoiu: Fac un apel către judecători să nu mai întrerupă activitatea (3.96/5)
- Personalul auxiliar de la Tribunalul Bucureşti a protestat, astăzi, în intervalul 12.00-14.00 (3.76/5)
- Mihai Bucurenciu, urmărit internaţional în dosarul "Portbagajul", a fost reţinut (3.76/5)
- Procurorii DIICOT afirmă că nu mai au bani pentru activitatea lor (3.72/5)
- Cătălin Predoiu către Mona Pivniceru: Confundaţi sistemul juridic cu moşia personală (3.68/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Judecătorii din întreaga ţară şi-au întrerupt activitatea, astăzi, între orele 9:00 şi 12:00 (226)
- Predoiu: Fac un apel către judecători să nu mai întrerupă activitatea (44)
- Cătălin Predoiu către Mona Pivniceru: Confundaţi sistemul juridic cu moşia personală (37)
- Cătălin Predoiu: Fac un apel la magistraţii să nu blocheze instanţele. Nu am în vedere o eventuală demisie (21)
- ANI s-a autosesizat în privinţa averii lui Radu Mazăre (19)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Emil Boc: Voi demite orice ministru pentru care Camera, Senatul sau preşedintele cer urmărirea penală
Astazi, ora 19:04"Instituţional, dacă Senatul sau Camera Deputaţilor va solicita începerea urmăririi penale,fie în cazul Ridzi, fie în cazul Nemirschi, atunci, în acea zi acel ministru sau acei miniştrii vor fi demişi", a anunţat astăzi...
- Cătălin Tolontan: Astăzi am aflat că Monica Iacob Ridzi a fost acuzată pe drept de către statul român de delapidare de fonduri
- Crin Antonescu: Pentru mine, cazul Ridzi e încă o filă din dosarul "Traian Băsescu"
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu!
- Scandalul Ridzi a izbucnit după ce presa a dezvăluit sumele mari plătite pentru organizarea Zilei Tineretului
- Monica Iacob-Ridzi va demisiona după un raport nefavorabil al Comisiei, susţin unii democrat-liberali
- Lavinia Năstase, cunoscută ca "Alina Plugaru a Piteştiului", a făcut campanie pentru EBA în Sicilia, deşi lucra pentru Ministerul Culturii pe post de consilier. VEZI FOTO şi VIDEO
- Proprietarul terenului pe care se va construi noul parc de distracţii de la Snagov este învăluit în mister
- Ridzi ştia verdictul: Comisia parlamentară de anchetă recomandă începerea urmăririi penale
- Fetiţa căzută în puţul de la Vâlcelele a murit. Trupul copilei a fost scos la suprafaţă
- Mailat a fost condamnat în apel la închisoare pe viaţă
- Comisia Europeană verifică dacă programul Prima Casă respectă regulile UE privind concurenţa
- Programul "Prima casă" există doar pe hârtie. Funcţionarii băncilor nu ştiu prea multe despre trâmbiţatul proiect - VEZI REPORTAJ CU CAMERA ASCUNSĂ
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Crin Antonescu: Pentru mine, cazul Ridzi e încă o filă din dosarul "Traian Băsescu"
Astazi, ora 21:42"Dincolo de cazul Ridzi în care vorbim de o sumă risipită sau delapidată, am constatat că preşedintele Traian Băsescu lucrează cu două chipuri şi cu două legi, şi exemplul cel mai elocvent este cel al ministrului Teodor...
- Guvernul Privat despre "Primul Siloz": Unde sunt normele, garanţiile şi acreditările?
- Gyorgy Frunda: Un "ungur bun" poate să aducă în regiune bani româneşti
- Topul datornicilor "toxici" vânduţi de cea mai mare bancă
- Online-ul bate offline-ul şi bicicleta – limuzina, la După Bloguri
- Reprezentanţii CSM şi AMR i-au cerut lui Predoiu să le arate grila unică de salarizare pentru toate categoriile bugetare
- Emil Boc către Andreea Creţulescu: Citiţi legea, pentru numele lui Dumnezeu!
Campanii REALITATEA »
|
|
|
|
|
|
|
|

| mai multe
| Romania | 09.07 | 10.07 |
| Timişoara | 30 °C | 30 °C |
| Arad | 30 °C | 27 °C |
| Bacău | 28 °C | 24 °C |
| Braşov | 25 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 27 °C | 29 °C |
| Constanţa | 29 °C | 25 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1.3986 USD
| 1 EUR | 4.2152 RON |
| 1 USD | 3.0138 RON |
| 1 GBP | 4.8866 RON |
| 1 CHF | 2.7858 RON |
| 100 HUF | 1.5305 RON |
| 100 JPY | 3.2349 RON |
| 1 BGN | 2.1553 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
IT & Ştiinţă |
Bulevard |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed
