Rodica Ciobanu/ Foto: gandul.info / FOTO: gandul.info

Crucile semeţe, ancorate în cupole, vor prăvăli umbre grele şi ameninţătoare asupra Casei Poporului, trezind fiorul mistic în sezonierii ei locatari. Pătrunşi de acel copleşitor memento mori, vor avea, în sfârşit, revelaţia a cum ar trebui să fie şi, astfel, simpla vecinătate a casei lui Dumnezeu va exorciza demonii din colosul ceauşist de beton, iar neamul se va mântui prin aleşii săi.

Dincolo de această viziune - idealizată, desigur - asupra puterilor viitoarei catedrale, există alte raţiuni care fac, din curtea din spate a Palatului Parlamentului, amplasamentul perfect pentru fundaţie. De la prima mistrie, se va cimenta strânsa legătură dintre Biserică şi lumea politică. Ele vor fi, în spaţiu, la fel de apropiate cum sunt la nivelul ideilor şi intereselor.

Enoriaşii au putut constata singuri ce paşi mari au făcut feţele bisericeşti şi cele politice pentru a se aduna împreună, a-şi armoniza ţelurile şi a se sprijini reciproc. De la "întronizările" de episcopi cu alai de lideri şi campaniile electorale din amvon, până la mărirea salariilor preoţilor (când ale altor bugetari îngheţaseră) şi scoaterea acestora din arhivele pentru public, cu dosarele colaboratorilor fostei Securităţi.

Încorsetate în mii de tone de beton armat, alături, pe Dealul Arsenalului, Biserica şi principala instituţie politică, Parlamentul, vor dărâma şi ultimul obstacol dintre ele, eliberând trecerea dintr-o parte în alta. Aşezarea uneia lângă cealaltă este inspirată şi din alt punct de vedere: sunt singurele megaconstrucţii româneşti, ele completându-se reciproc şi intrând în topul celor mai mari clădiri din lume.

 

Citeşte mai mult în Gândul