Platoul din cadrul Aeroportului Cluj Napoca va găzdui, pe 6 şi 7 octombrie 2006, a cincea ediţie a festivalul "Maximum Rock" care are pe afiş, pe lângă formaţii consacrate ale rockului underground românesc ("Trooper", "Avatar", "Seven" etc.), nume cunoscute la nivel mondial ale genului: "Crematory" (Germania), "W.A.S.P." (Statele Unite) sau "Catamenia" (Finlanda).

"Maximum Rock Festival" se desfăşoară sub deviza "Muzică împotriva drogurilor" şi este organizat de Promusic Prod, revista Maximum Rock, Asociatia YMCA Napoca, cu sprijinul Consiliului Judetean Cluj, Centrului de Prevenire , Evaluare si Consiliere Antidrog al Judetului Cluj. Artiştii participanţi au susţinut puternic, în declaraţiile de presă, cauza luptei antidrog, cei de la Crematory oferind ideea esenţială a evenimentului: "Don´t use any drug to feel good! Our drug is Metal!" ("Nu folosiţi droguri pentru a vă simţi bine. Drogul nostru este Metal-ul!").

Cele două concerte, aşteptate de câteva luni de zile, anunţă a atrage mii de fani ai muzicii heavy metal, gothic rock, love metal sau black metal din toată ţara, dar şi din ţările vecine (Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria). Aceştia vor fi supuşi unor filtre de securitate stricte, iar accesul persoanelor în stare de ebrietate sau al turbulenţilor va fi interzis.

Biletele se găsesc în Cluj Napoca, Bucureşti, Baia Mare, Braşov şi Miercurea Ciuc şi costă 65 lei pentru o zi de concert sau 100 de lei pentru ambele zile. Concertele vor începe la ora 18, atât pe 6, cât şi pe 7 octombrie, iar accesul spectatorilor va fi permis în incinta aeroportului de la ora 15.

Redactor: Toma Peiu