Robinetul lui Ceauşescu, blugii lui Raţiu, bordelul lui Câmpeanu. Cine e în spatele zvonurilor?

Dinamica şi absurdul unui zvon bine răspândit au revenit în actualitate săptămâna trecută, odată cu “informaţiile” despre copii răpiţi pentru organe. În vreme ce sursele oficiale se străduiau să nege fenomenul, reţelele de socializare, forumurile şi mailul îl duceau mai departe. Din virtual, s-a ajuns rapid în spaţiul real: agresarea ambulanţelor în mai multe locuri din Bucureşti şi împrejurimi.

Cine fabrică zvonul?

“Pe vremea lui Ceauşescu circulau zvonuri despre... cei care fabrică zvonuri, aminteşte spunesitu.ro. Se spunea că în cadrul Securităţii există un departament, “DZ”, care se ocupă tocmai cu fabricarea de zvonuri. Cele mai bune bancuri erau elaborate în cadrul acestui departament, iar de răspândirea lor se ocupau chiar cei care le concepuseră. Mulţi dintre cei mai în vârstă îşi amintesc, astăzi, că cele mai bune bancuri cu Ceauşescu (şi cele mai multe) erau spuse tocmai de către securişti, aceştia studiind, de fapt, efectul pe care bancul îl are asupra ascultătorilor şi, mai ales, cine râde!

După 1989, am auzit de la un fost lucrător al vechii Securităţi că toate aceste lucruri erau adevărate, şi că cei care lucrau în respectivul departament îşi testau, din când în când, abilităţile, lansând diferite zvonuri şi observând reacţiile oamenilor. Mi s-a povestit că o echipă bine antrenată putea să pătrundă într-o anumită colectivitate, de exemplu într-un oraş mic de provincie, şi să provoace, în două-trei zile, o isterie generală. Astfel, jumătate din populaţia oraşului ar fi fost determinată să pornească cu bâte şi topore împotriva celeilalte jumătăţi. Şi toate astea se puteau produce, la nevoie, fără să se tragă un foc de armă, doar prin zvonuri bine plasate. Doar ele puteau învrăjbi oameni care se cunoşteau de o viaţă şi locuiau într-o urbe în care toată lumea cunoaşte pe toată lumea!”

Zvonurile ceauşismului erau pe măsura epocii. Oamenii aşezaţi la cozi interminabile îşi spuneau la ureche ce şi-au zis ieri Ceauşescu şi Ceauşeasca în maşină, pe drumul spre “serviciu”. (Era de obicei vorba, fireşte, despre magazine, alimente şi aprovizionare). Când apăreau amnistii, comunităţi întregi începeau să tremure de frica ucigaşilor ieşiţi în libertate şi bărbaţii mergeau să-şi ia nevestele de la muncă. După victoria Stelei în Cupa Campionilor toată lumea a aflat cum Helmuth Duckadam a fost luat la bătaie şi rănit grav de Valentin Ceauşescu.

Şi de comunism am scăpat alergând printr-o ploaie de zvonuri despre terorişti, depozite de armament, robinetele de aur din casele dictatorilor, mişcări suspecte de tancuri sau apa care rămâne (încă) bună de băut în toate judeţele ţării.

În anii 90 pe primul loc în topul zvonurilor sunt cele legate de Piaţa Universităţii şi mineriada din 13-15 iunie 1990. “Toată suflarea României a aflat, în 1990, că Ion Raţiu distribuie blugi, Kent şi dolari celor din Piaţa Universităţii, că la PNŢ s-au găsit arme şi droguri, iar la PNL sunt maşini de făcut bani, aminteşte spunesitu.ro! Oricine se află în delegaţie la - să zicem! - Botoşani, putea să asculte cum madam Popescu are un unchi, fost deţinut politic, care a fost coleg de celulă cu Corneliu Coposu. Unchiul se jura, fireşte, că liderul ţărănist ar fi colaborat cu Securitatea! În plus, vecinul de la scara doi are un prieten, cunoscut critic de artă, care a văzut cu ochii lui, la New York, acum câţiva ani, un tablou furat de Regele Mihai în 1947. Toate aceste informaţii străbăteau ţara, aşa că nimeni nu s-a mirat că ele au ajuns până în străfundul minelor din Valea Jiului.“

La toate astea am adăuga şi povestea bordelului deţinut de Radu Câmpeanu la Paris, una din temele de esenţă ale primelor alegeri prezidenţiale.

Şi povestea continuă...