Jurnalistul Robert Turcescu a declarat marţi pentru NewsIn că va candida la şefia Clubului Român de Presă (CRP) pentru a contribui la depăşirea momentului de criză a presei cauzat de faptul că departamentele de marketing şi vânzări au întâietate în faţa departamentelor editoriale.

Turcescu a spus că, în acest scop, vrea să aducă la masa discuţiilor jurnaliştii, patronatul şi oamenii din publicitate.

Mai mulţi membri din Consiliul de Onoare al CRP, organismul de conducere al Clubului, i-au propus jurnalistului să candideze la viitoarele alegeri pentru preşedinţia organizaţiei, ce vor avea loc la sfârşitul lui decembrie sau începutul lui ianuarie, a declarat pentru NewsIn Robert Turcescu.

"Voi candida la funcţia de preşedinte CRP doar dacă organizaţia nu va servi exclusiv interesele patronatului şi dacă [membrii acesteia] vor accepta programul pe care îl voi înainta", a spus Turcescu. "Precizez că nu am urmărit să-i iau locul lui Cristian Tudor Popescu şi că mă interesează doar interesele breslei jurnaliştilor", a adăugat jurnalistul, care este realizator şi prezentator la Realitatea TV.

Turcescu a înfiinţat la începutul lui 2006 Societatea Jurnaliştilor Profesionişti (SJP). El a declarat pentru NewsIn că programul de la care a pornit SJP este în acest moment chiar şi mai actual decât la începutul anului, deoarece presa se confruntă cu o criză, generată de întâietatea pe care o au departamentele de marketing şi vânzări în faţa departamentelor editoriale.

Primele acţiuni ale lui Robert Turcescu, în eventualitatea că va fi ales, vor fi să realizeze un recensământ prin care să clarifice câţi jurnalişti există în România şi ce fel de studii au aceştia. Jurnalistul ar dori să convoace şi un Congres Naţional al Jurnaliştilor, în care să fixeze repere ale breslei jurnaliştilor împreună cu presa centrală, locală şi jurnalişti din alte ţări.